RCS & RDS a lansat două noi canale de documentare, Digi World şi Digi Life, care vor emite începând de astăzi de la ora 18.00 şi care vor face concurenţă posturilor Discovery.
Digi World şi Digi Life “oferă o paletă foarte largă de informaţie, care răspunde cerinţelor din acest moment ale telespectatorului de gen şi în plus, dau publicului accesul la informaţie aşa cum şi-o doreşte: concentrat, axat pe esenţă şi pe poveste – o pastilă de informaţie într-o formă apetisantă!” – spune managerul de proiect al celor două televiziuni, Bogdan Chiriţoiu.
Cele două canale au fost lansate la scurt timp după ce operatorul a scos din grila de bază canalele Discovery World, Discovery TLC România, Discovery Science, Investigation Discovery.
“A fost o pură întâmplare. Nu am scos din grilă posturile menţionate, ci doar le-am mutat într-o grila superioară. Aceste canale au fost oferite gratuit timp de un an de zile, facând parte dintr-o promoţie”, a declarat Florin Nemeş, coordonator Marketing şi PR RCS&RDS.
Alexandru Mironov, Marius Tudosiei vor susţine tematicile posturilor
Digi World este un canal tematic enciclopedic, conţinând producţii din domeniile biodiversitate, ştiinţă şi tehnică, istorie şi călătorii. Digi Life vine ca o completare la primul canal şi întregeşte oferta de conţinut TV a RCS & RDS. Digi Life ne arată cum ne putem îmbunătăţi calitatea vieţii, conţinând emisiuni cu indicaţii practice, utile pentru modul de viaţă al românilor. Se doreşte a fi o facilă “şcoală de dezvoltare personală”.
Telespectatorii vor putea urmări seriale avându-i ca prezentatori pe Paul Merton, Bruce Parry sau narate de sir David Attenborough si de multe alte nume grele şi vor avea acces la o gamă largă de emisiuni, de la cele educative (“Eu sau câinele meu” – It’s me or my dog, “Superdădaca” – American Super Nanny) până la cele despre cooking şi nutriţie (“Silent Cooking”, “Primal Grill”, “Flavors” etc.). Unul dintre obiectivele celor două televiziuni este să atragă oameni de valoare, precum Alexandru Mironov, Marius Tudosiei şi alţii, care să susţină tematicile posturilor şi care să abordeze şi să pună într-o lumină aparte, subiectele prezentate în emisiuni.
Fără pauze publicitare
Digi World şi Digi Life vor fi două canale TV de documentar “pur”, aşa cum a fost el creat de către marii producători de gen: BBC, Warner, ORF etc. “Telespectatorul le va putea urmări exact aşa cum au fost produse, fără prelucrări şi intervenţii, fără repetiţii, inserţii sau pauze publicitare pe parcursul lor”, precizează Bogdan Chiriţoiu.
Ca şi în cazul celorlalte televiziuni proprii, RCS & RDS oferă pe lângă conţinut de calitate, şi o tehnologie de ultimă oră. Grila este bazată pe un concept de programe menit să raspundă celor mai înalte exigenţe: imagine full HD şi un sunet de excepţie.
RCS&RDS are 3 milioane de abonaţi la serviciile TV, 1,2 milioane la televiziunea prin satelit, iar 1,8 milioane sunt abonaţi la CATV.