Digitalizarea CNAS. Premierul reclamă fraudele din sistem, dar şi faptul că nu se acordă card de sănătate copiilor
CNAS trebuie digitalizată! Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va trece printr-un proces de transformare, ca şi ANAF.
A spus-o foarte clar Marcel Ciolacu, care afirmă că a discutat deja cu reprezentanţii mai multor instituţii ale statului în acest sens.
Prezent în emisiunea lui Victor Ciutacu, „Punctul culminant”, liderul PSD a criticat, spre exemplu, faptul că la naştere un copil nu primeşte card de sănătate.
El s-a plâns că reţetele şi serviciile se pot deconta prea uşor, fără să existe digitalizare şi o fişă foarte clară. Şeful Guvernului a promis să pună capăt unor astfel de practici, ce duc în final la fraude în sistem.
„Am avut azi cu mai multe instituţii ale statului discuţii în ceea ce priveşte digitalizarea Casei de Sănătate într-un mod accelerat, la fel ca şi ANAF-ul, pentru a avea toate informaţiile.
Am nevoie şi de instrumente, am nevoie de statul român să se implice şi să ordoneze anumite lucruri, după 32 de ani. Cum adică, copilul când se naşte n-are card de sănătate? De la o zi la 18 ani, fără card de sănătate. Unde se mai întâmplă acest lucru în lume?
Oricine poate deconta reţete şi orice fel de servicii fără să fie digitalizat şi fără să ai o fişă foarte clară. Unde se întâmplă aşa ceva? Aceste lucruri trebuie să înceteze”, a explicat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu propune „România ordonată”. De ce instrumente noi au nevoie guvernanţii?
Prim-ministrul spune că îşi doreşte să transforme ţara noastră într-o „Românie ordonată”.
Guvernanţii au nevoie de toate instrumentele necesare pentru a-şi face treaba şi să poată identifica imediat problemele. Lucruri precum digitalizarea CNAS sau ANAF devin astfel probleme vitale, ce trebuie rezolvate.
Marcel Ciolacu spune că astfel de lucruri trebuie implementate şi ordonate, după 32 de ani în care nu s-a făcut mare lucru.
El a adăugat că, spre deosebire de alţi premieri ai României, nu vrea să guverneze prin ură sau minciună. Totul trebuie făcut profesionist, ordonat şi cu ajutorul instrumentelor cele mai bune.
„Toate atacurile, când vrei să faci o reformă sau vii cu o modificare, se fac intenţionat. (…) Aşa s-a guvernat: prin ură, prin minciună şi arătând frica mereu. Oameni buni, nu vreau să guvernez arătând ură şi frică. Nu mi-e frică decât de Dumnezeu.
Am zis că-mi asum reformele şi sistemul bugetar, o să-mi asum. Am nevoie şi de instrumente, am nevoie de statul român să se implice şi să ordoneze anumite lucruri, după 32 de ani. (…)
Avem nevoie de o Românie ordonată, de o Românie unde să ştie fiecare ce are de făcut, să ştim exact impactele, fiindcă vezi din cifre.
Trebuie să-ţi dai seama după execuţie, după o lună-două, ce se întâmplă la ANAF, ce se întâmplă la vamă, ce se întâmplă la marii contribuabili, ce se întâmplă la Casa de Sănătate. Păi dacă n-ai instrumentele, cum să guvernezi?”, a afirmat premierul României.