Digitalizarea este o prioritate în România, spune ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, adăugând că țara noastră nu are de ales în acest sens. Sebastian Burduja spune că este important să se întâmple acest lucru dacă dorim ca România să evolueze.
Digitalizarea, o prioritate în România. Sebastian Burduja: Nu avem de ales
Ministrul Cercetării a declarat, vineri seara, de la Iași, că schimbările actuale sunt extrem de rapide și că România ar trebui să adopte aceste noi tehnologii.
„Digitalizarea este o prioritate pe bune în România, nu avem de ales. Suntem condamnaţi să facem România digitală dacă vrem să facem România viitorului. Schimbările în lume sunt într-un ritm fără precedent. Vedem asta în ritmul invenţiilor noi, tehnologiilor noi şi a posibilităţilor noi pe care oamenii le au. Tendinţa firească pe care oamenii o au este să fugă din calea acestor schimbări, să se teamă. Cred că România are o singură variantă şi anume să îmbrăţişeze aceste tehnologii, să se urce pe acest val şi să facă un salt în dezvoltare. Sărim peste etapele pe care nu am fost în stare să le facem până acum şi mergem direct la tehnologiile de ultimă generaţie. În acest fel creştem economia. Asta nu putem face decât dacă ne digitalizăm”, a declarat Sebastian Burduja în cadrul unui eveniment desfăşurat la Teatrul Naţional din Iași.
Mediul public simte o adevărată presiune
Ministrul a mai precizat că oamenii se așteaptă să își poată plăti taxele online la fel de rapid precum fac cumpărături. În cazul în care statul nu poate livra acest nivel de servicii digitale, atunci încrederea oamenilor va scădea, ceea ce reprezintă o adevărată presiune.
„Dumneavoastră aveţi aşteptări şi de la stat, adică să vă puteţi plăti taxele, să puteţi înregistra o proprietate, să vă gestionaţi evenimentele de viaţă la fel de simplu cum vă comandaţi nişte ouă sau o sticlă cu lapte. Dacă noi ca stat nu reuşim să livrăm acelaşi nivel de servicii digitale atunci dumneavoastră pe bună dreptate vă veţi pierde încrederea în instituţiile statului”, a adăugat ministrul Cercetării, Sebastian Burduja.
Mediul privat nu reușește să țină în țară tinerii cu minți strălucite
Sebastian Burduja a mai spus că România are o resursă umană importantă, în timp ce mulți tineri cu minți strălucite preferă să plece în străinătate, având în vedere că mediul privat nu reușește să le capteze atenția.
„Mediul privat de la noi nu este capabil să absoarbă aceste minţi şi nu că nu am avea firme inovatoare, dar pe eco-sistemul de antreprenoriat avem mult de recuperat”, consideră ministrul Sebastian Burduja.
Se dorește eliminarea dosarului cu șină
În cadrul acestui eveniment, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a mai fost întrebat când vom scăpa de dosarul cu șină în instituțiile publice.
„În destule locuri am mai scăpat de acest dosar cu şină. În urmă cu şase sau opt luni am intervenit în Parlament cu un proiect legislativ prin care obligăm statul să nu mai ceară copii după actele pe care ar trebui deja să le aibă şi să comunice cu celelalte instituţii. Nu trebuie să aşteptăm să avem sistemul de cloud gata ca să începem să interconectăm instituţiile publice şi bazele de date”, a declarat Sebastian Burduja.