România ar fi trebuit să aibă, la această oră, o strategie de implementare a televiziunii digitale: legislaţie, termene şi scenarii de evoluţie. Deocamdată, există doar un proiect de modificare a legii audiovizualului cu prevederi legate de digitalizare şi reluarea disputei legate de licenţa Radiocom pentru reţeaua naţională publică de frecvenţe terestre.
Televiziunea digitală terestră (DTT sau DVB-t) presupune transmisia semnalului digital printr-un lanţ de antene terestre. În decembrie 2005, în cadrul primului proiect-pilot pentru utilizarea tehnologiei digitale terestre, compania de stat Radiocom, operatorul care transmite televiziunea şi radioul publice, a pus în funcţiune, la Bucureşti, primul emiţător de televiziune digitală din România, pe canalul 54. În 2006, experimentul a continuat cu un al doilea emiţător, în judeţul Sibiu.
Introducerea televiziunii digitale terestre în ţară implică încetarea transmisiilor analogice convenţionale, progresiv, în decursul unei perioade estimate la 15 – 25 de ani. Miza cea mare pentru Radiocom este să „moştenească“ frecvenţele pe care le foloseşte în prezent pentru emisia posturilor publice. Cu o astfel de zestre şi privatizată, compania va fi principala candidată pentru a deveni transportatorul de televiziune digitală terestră din România. Preşedintele CNA, Ralu Filip, a cerut din nou săptămâna trecută anularea licenţei de emisie pentru Radiocom, acordată în urmă cu doi ani, „înafara legii audiovizualului“, de Ministerul Comunicaţiilor.
„Finanţarea proiectului digital trebuie să fie privată“, a declarat Ioana Avădani, director la Centrul Pentru Jurnalism Independent, unul dintre ong-urile implicate în modificarea legii audiovizualului. Părerea sa nu este însă unanim împărtăşită. Unele voci din televiziunea privată susţin că investiţiile uriaşe pentru digitalizarea terestră nu pot fi făcute decât cu ajutor de la stat. O opinie greu de susţinut, în condiţiile în care Comisia Europeană a blocat, de exemplu, în Germania, finanţările de la stat pentru trecerea unor televiziuni la transmisia digitaliă terestră, motivând că subsidiile distorsionează concurenţa pe piaţa comunicaţiilor. Televiziunile păstrează o tăcere deplină asupra investiţiilor pe care intenţionează să le facă în domeniu. Potrivit specialiştilor, digitalizarea pe transmisie terestră la nivel naţional a unei televiziuni comerciale ar costa în România minimum 20 de milioane de euro.
Pentru cei mici, cum este furnizorul de echipamente pentru recepţia digitală terestră Mondo Plast, ecuaţia este simplă: receptoarele digitale costă 60-70 de dolari bucata, dar se vând prost. Un alt dealer independent de echipamente digitale, Fox Multimedia, nu a vândut anul trecut decât o parte din cele 500 de receptoare digitale terestre pe care le-a importat pentru a testa piaţa. Cererea este concentrată mai ales în zonele limitrofe Bucureştiului şi Sibiului. Este puţin probabil ca anul acesta vânzările să cunoască o creştere spectaculoasă, în ciuda beneficiilor televiziunii digitale, printre care difuzarea unor canale audio în mai multe limbi, titrajele multiple, split screen-ul (împărţirea ecranului în mai multe sub-ecrane), triple-play-ul (serviciile integrate video, telefonie şi internet) sau HDTV (programe de mare rezoluţie, ecran lat şi canal audio 5.1, asemănător cu sistemul DVD).
Utilizarea tehnologiei digitale prin satelit a început de abia de un an, prin activitatea operatorilor de DTH. Numărul total de utilizatori ai satelitului digital a atins 600.000.
Prin cablu, proiectul de televiziune digitală datează de mai mulţi ani, dar nu a luat amploare. Costurile de transfer pentru un abonat de cablu la televiziunea digitală sunt de peste 100 de dolari, potrivit unei estimări realizate de UPC, pe baza unui proiect de digitalizare derulat anii trecuţi în vestul Europei.
Astral Telecom, preluată de UPC, are în Bucureşti puţin peste 7.000 de abonaţi la digital. „Prognoza noastră este de creştere moderată“, a declarat Andreea Năstase, reprezentanta companiei.
Tot la început de drum este şi televiziunea digitală prin internet. Numărul de abonaţi la singurul serviciu de acest tip operaţional din România, iNES IPTV, este de 260. Costul conectării unui abonat este aici de 500 de euro, iar pachetul triple-play, care include şi televiziunea prin internet, este de 100 de euro pe lună. Serviciul este de tip „high-end residenţial“.
Televiziunea digitală terestră este o afacere de viitor atât pentru furnizorii de programe, cât şi pentru transportatorii de semnal digital. Preţul pentru clienţii finali va scădea considerabil, pe măsura ce producţia se va extinde la cantităţi superioare. Boomul terestru nu se va produce însă decât atunci când va creşte numărul de programe TV distribuite în format digital.
Cât costă digitalizarea?
«O reţea naţională pentru transmisie digitală terestră de televiziune trebuie să aibă peste 60 de amplasamente. Numai antena şi echipamentul digital pentru un amplasament costă 250 de mii de euro.»
Alin Petran, director reţea teritorială Realitatea TV
Prevederi privind digitalizarea din proiectul de modificare a legii audiovizualului
• Strategia de tranziţie de la analogic la digital va fi aprobată în 12 luni de la publicarea modificării legii audiovizualului, de către Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Culturii, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Inspectoratul General în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiilor (IGCTI).
• Difuzarea programelor digitale se va face de către un operator în beneficiul titularilor de licenţe audiovizuale. Licenţa pentru operatorul de transmisie digitală va fi acordată prin concurs de IGCTI.
• O companie va putea avea doar o licenţă naţională de radio digital, respectiv una de televiziune digitală.
• IGCTI va stabili, prin decizia preşedintelui, procedura şi condiţiile de acordare /retragere a licenţelor de utilizare a frecvenţelor destinate transmisiei digitale.
• România poate avea opt reţele digitale terestre.
