Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unei echipe comune de anchetă încheiată la nivelul Eurojust, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi autoritățile judiciare din Marea Britanie.
În cauză, procurorii DIICOT – Structura Centrală efectuează cercetări fată de mai mulţi suspecţi, pentru săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.
În fapt s-a reţinut că, în perioada iunie-august 2017, pe teritoriul Marii Britanii, pe raza localității Ilford, la inițiativa a trei suspecţi, a fost constituită o grupare infracțională organizată, care a acționat coordonat în scopul comiterii infracțiunilor de proxenetism și trafic de persoane.
Pe parcursul timpului gruparea infracțională a suferit diferite modificări, prin aderarea unor noi membri sau plecarea unora dintre aceștia. Totodată, în perioada 2018-2019, activitatea infracțională, care continuă și în prezent, s-a desfășurat în diferite regiuni, pe teritoriul Marii Britanii.
În fapt s-a reţinut că tinerele, de naţionalitate română, care proveneau în special din mediul rural, din familii fără posibilităţi materiale, aflate în stare de vulnerabilitate, au fost racolate de către membrii grupării infracţionale, în special prin intermediul metodei loverboy, menită a asigura o dependență emoțională a acestora față de membrii grupării infracționale, dar şi prin promisiunea unor câştiguri materiale importante.
După racolare, tinerelor li s-a asigurat transportul, în special cu avionul, din locația unde se află în acel moment, în România sau în alt stat, până în Marea Britanie, pe numele acestora fiind achiziționate de către lideri sau alți membri ai grupării, bilete de călătorie.
La destinația din Marea Britanie, de regulă la aeroport, tinerele erau așteptate de către membrii grupării cu un autoturism și transportate spre locurile de cazare închiriate în prealabil de liderul grupării.
În imobilele închiriate pe teritoriul Marii Britanii, de regulă, tinerele au locuit împreună cu liderii și ceilalți membri ai grupării infracționale.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că liderii au coordonat întreaga activitate infracțională, ocupându-se de închirierea caselor unde au locuit atât membrii grupării cât și tinerele, achiziționarea biletelor de avion necesare călătoriei victimelor spre Marea Britanie, așteptarea acestora la aeroport, transportarea spre locurile de cazare, colectarea și distribuirea sumelor de bani obținute din practicarea de servicii sexuale, postarea anunțurilor pe diferite site-uri pentru adulți, îndrumarea șoferilor și de supravegherea persoanelor vătămate.
Pentru ca activitatea infracțională să fie greu de depistat, relațiile sexuale au fost prestate de către victimele care se aflau sub influența grupării infracționale în sistem outcall, respectiv prin deplasarea de la locul de cazare la domiciliul clientului sau la hotel. S-a remarcat faptul că serviciile sexuale erau oferite cu preponderență clienților care se aflau în altă localitate decât cea în care locuiau membrii grupării infracționale împreună cu tinerele.
S-a reţinut faptul că şoferii erau membri de încredere ai grupării infracționale, de regulă dintre cei care aveau și o relaţie cu persoana vătămată ce practica activități de prostituție în favoarea grupării.
Pentru transportul efectuat, suspecţii încasau un procent anume stabilit din banii obținuți în urma serviciilor sexuale prestate de tinerele pentru care au asigurat transportul.
În ceea ce privește tinerele care ajungeau în Marea Britanie, singure sau însoțite de persoana care le-a racolat, șoferii se deplasau până în locația stabilită, de regulă la un aeroport, dacă transportul era asigurat pe calea aerului, pentru preluarea acestora și transportarea în localitatea unde liderii grupării au închiriat în acel moment o locuință.
Totodată, după indicațiile liderilor, șoferii aveau rolul de a prelua tinerele din locurile de cazare, a le transporta în locațiile solicitate de clienți, în scopul întreținerii de relații sexuale contra cost și de a le aștepta cât timp este necesar.
În cazul în care plata serviciilor sexuale prestate se realiza în numerar, șoferii aveau rolul de a lua de la tinere sumele obținute în urma activităților de prostituție prestate iar la destinație banii erau predați de către șoferi liderilor grupării infracționale.
De asemenea, s-a reţinut faptul că, o parte dintre membri, au avut doar rolul de a racola una sau mai multe tinere, care le deveneau iubite în scopul de a practica activități de prostituție şi le-au supravegheat, în special prin alimentarea dependenței lor emoționale. De regulă, suspecţii au locuit și au călătorit cu victimele și au încasat, procentual, sumele de bani obținute din serviciile sexuale prestate de către acestea.
Plata serviciilor sexuale se realiza în două modalități, numerar sau prin transferarea sumelor în conturile bancare deschise în Marea Britanie de către liderii grupării infracționale sau alți membrii iar plata se realiza obligatoriu înainte de întreținerea relațiilor sexuale.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au fost aduşi,în vederea audierii, un număr de 5 suspecţi, iar alte 8 persoane au fost reținute de către autoritățile judiciare din Marea Britanie.
Totodată, la sediul EUROJUST a funcționat o celulă operativă formată din reprezentanții statelor semnatare ale Echipei Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team), pentru coordonarea activităților din teren și schimbul în timp real de date și informații.
Perchezițiile domiciliare de pe teritoriul Marii Britanii s-au desfășurat și cu sprijinul EUROPOL care a trimis la fața locului o echipă mobilă care a sprijinit autoritățile britanice, și prin care s-a efectuat un schimb constant de informații.
În anchetă au fost angrenați și atașații de afaceri interne la Londra, prin Ambasada României în Marea Britanie și reprezentați ai Met Police London, NCA (National Crime Agency), Staffordshire Police, Staffordshire ROCU (Regional Organised Crime Unit), Northumbria Police, Norfolk Police, EMSOU (East Midlands Special Operations Unit) și NESOU (North East Special Operations Unit).
Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.