Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism investighează cazul apărut în această dimineaţă la CreditEurope Bank.
„Pentru a nu periclita rezultatele anchetei desfăşurate de organele de cercetare penală, nu putem da mai multe informaţii despre caz (…). În funcţie de rezultatele verificărilor, vom întreprinde demersurile necesare, astfel încât, în limitele impuse de lege, să nu fie păgubit niciun client căruia legea îi dă dreptate”, se arată într-un comunicat al băncii.
Câteva zeci de persoane care aveau depozite la CreditEurope Bank din Braşov au reclamat că le-au fost golite conturile, în care se aflau sume mari de bani, numai din verificarea a şase reclamaţii stabilindu-se că prejuduciul este de peste un milion de lei.
Potrivit adjunctului şefului Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Braşov, Ionel Spătaru, zeci de persoane au reclamat că nu mai au bani în conturi, iar reprezentanţi ai Comisariatului şi ai băncii au declanşat anchete în acest caz.
Conform sursei citate, până în prezent au fost verificate şase dintre reclamaţii, stabilindu-se că prejudiciul creat titularilor de cont este de peste un milion de lei, cea mai mare sumă sustrasă din contul unei persoane fiind de 70.000 de euro.
Spătaru a spus că inspectori ai Comisariatului se află la bancă, miercuri dimineaţă, şi fac verificări.
Potrivit directorului OPC Braşov, Ionuţ Spătaru, se pare că unul dintre angajaţi şi-ar fi însuşit banii. Acesta a precizat pentru evz.ro că banca trebuie să le înapoieze banii oamenilor în termen de 15 zile.
Furturi de sute de mii de euro
Cazul de la Braşov nu este unul singular. Şi clienţii altor bănci s-au trezit cu mai puţini bani în cont.
- La o bancă comercială din Gorj, autoarea a fost chiar directorul adjunct. Tânăra de 29 de ani ar fi furat, în perioada 2008-2010, din casetele pentru bancomate şi a încheiat mai multe contracte de credit, în numele altor persoane. Ea a reuşit astfel să „strângă” 270.000 de lei.
- O altă angajată a unei sucursale BRD din Petroşani a furat aproximativ un milion de lei din mai multe conturi. Banii erau rulaţi apoi prin alte conturi ale aceleiaşi bănci pentru a nu se descoperi lipsa lor în timpul unor controale.
- În luna februarie a acestui an, patru persoane au pus la cale o altă infracţiune: au căzut de acord ca un funcţionar bancar să transfere suma de 800.000 de euro din contul unui client în contul unuia dintre făptaşi. După ce a operat transferul, funcţionarul băncii din Bucureşti i-a ajutat pe cei trei să retragă suma de 770.000 de euro, bani pe i-au împărţit frăţeşte. Procurorii din cadrul Secţiei de Supraveghere a Urmăririi Penale au dispus începerea acţiunii penale faţă de cei patru, pentru înşelăciune şi complicitate la înşelăciune. Funcţionarul a fost acuzat şi de delapidare.
- În luna iulie, a început o anchetă după ce o angajată a unei agenţii BCR din Somcuţa Mare, judeţul Maramureş, a golit conturile mai multor clienţi. Şi BCR a demarat o anchetă proprie. Valoarea prejudiciului nu a fost dată publicităţii, însă surse oficiale au declarat, sub protecţia anonimatului, că ar fi vorba despre câteva sute de mii de lei. Numai trei clienţi citaţi de presa locală spun că le-au dispărut din conturi aproximativ 350.000 de lei.
SURSA: Mediafax