Dijsselbloem: Criza refugiaţilor trebuie să fie un criteriu în evaluarea bugetelor

Comisia Europeană ar trebui să ia în consideraţie criza refugiaţilor în momentul în care evaluează bugetele unora dintre ţările sale membre, a afirmat luni preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, potrivit AFP.

”Pentru unele ţări, există un risc de deraiere a bugetului şi în aceste cazuri Comisia Europeană va trebui să ia în consideraţie aceste circumstanţe excepţionale şi cred că o va face. Unele ţări aproape că nu primesc refugiaţi în timp ce altele au o marjă fiscală suficientă' pentru a-i primi fără să depăşească bugetul.'Trebuie să existe o legătură directă între cheltuielile suplimentare şi numărul mare de refugiaţi primiţi”, a declarat Dijsselbloem în cursul unei întâlniri cu presa la Haga.

Evocând insulele unde debarcă în fiecare zi mii de persoane, preşedintele Eurogrupului a subliniat că ”Grecia nu le poate face faţă singură şi noi trebuie să facem tot ce putem pentru a o ajuta”. Pe de altă parte, Jeroen Dijsselbloem a indicat că Atena şi creditorii săi 'mai au încă mult de lucru' la datoria ţării pentru a ajunge la un acord asupra termenilor exacţi ai ajutorului acordat Greciei pentru a-şi repune economia pe picioare. ”Vrem ca costurile datoriei să fie gestionabile”, a adăugat el.

Grecia este în aşteptarea unei tranşe de două miliarde de euro din noul împrumut internaţional de 86 de miliarde de euro, consimţit pe trei ani în iulie, în schimbul demarării unor reforme structurale şi a unei consolidări bugetare. Ea se pregăteşte să adopte o a doua serie de măsuri pentru a completa 'măsurile preliminare' care îi sunt cerute pentru livrarea acestei tranşe de două miliarde de euro, urmată de un miliard suplimentar. (Sursa: Agerpres)