Preşedintele Eurogrupului, olandezul Jeroen Dijsselbloem, a exclus marţi varianta continuării planului de asistenţă convenit vara trecută cu Grecia fără Fondul Monetar Internaţional, chiar înainte debutului reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro, potrivit AFP.
Până acum, FMI nu s-a alăturat programului de asistenţă convenit de zona euro şi Grecia în vara anului trecut. ”Scopul reuniunii de astăzi este să ajungem la un acord cu FMI…Nu există opţiunea să continuăm fără FMI', a spus Jeroen Dijsselbloem. 'FMI are o mare experienţă în derularea de programe şi este foarte precis în evaluarea situaţiei din Grecia şi dacă Grecia îşi respectă angajamentele, aşa că este o reală valoare adăugată să avem alături FMI-ul”, a subliniat ministrul olandez de Finanţe, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. În schimb, FMI şi-a sporit luni presiunile asupra europenilor prin publicarea unui document în care cere o reducere necondiţionată a datoriei Greciei, care, raportată la PIB, este cea mai mare din zona euro, aproape 180%.
Cu toate acestea, anumiţi parteneri europeni ai Greciei, printre care se numără în special Germania, ar dori ca oficialii de la Atena să îşi demonstreze hotărârea de a aplica măsuri de austeritate înainte de a se angaja mai mult în ceea ce priveşte reducerea datoriei Greciei.
Deputaţii greci au adoptat duminică noi măsuri de austeritate cerute de creditorii internaţionali ca precondiţie pentru acordarea unor noi tranşe de împrumut, printre care şi un mecanism de corecţie automată în caz de derapaj bugetar şi măsuri suplimentare pentru a accelera privatizările şi majorarea impozitelor indirecte. Grecia are nevoie de noi fonduri fără de care nu va putea face faţă unor datorii de aproximativ 3,5 miliarde de euro care trebuie rambursate în luna iulie.