Pe de altă parte, în acest context, diferendul Est-Vest din UE din august pe tema vizelor turistice pentru ruși (soluționat provizoriu printr-un compromis) indică o dilemă mai generală: cum ar trebui să privească UE, și de fapt întregul Occident, opoziția democratică din Rusia (chiar dacă în prezent ea se regăsește preponderent după gratii sau în exil)? Ar trebui să se aplice conceptul de vină colectivă războiului de agresiune al Rusiei contra Ucrainei?

În combinație cu noile tulburări din Rusia, create atât de dreapta naționalistă cât și de centrul non-autoritar acum redeșteptat, această dilemă nu poate deveni decât tot mai relevantă pe măsură ce războiul din Ucraina înaintează, iar relațiile dintre UE și Rusia viitoare devin chiar și mai relevante, potrivit EUobserver.

Există acum o discrepanță tot mai mare între aceia din UE care cred că democrații ruși trebuie sprijiniți în continuare și cei care pledează pentru ruperea legăturilor cu toți rușii, proclamând că poporul rus în sine e răspunzător pentru război.

Prima categorie crede în posibilitatea unei democrații rusești.

Al doilea e extrem de sceptic, în cel mai bun caz, în privința șanselor de apariție a unei viitoare democrații rusești care să accepte să fie trasă la răspundere pentru actualul război.

Această a doua categorie nu crede în posibilitatea reală a unei democrații în Rusia, întrucât e convinsă că majoritatea populației ruse susține sincer agresiunea lui Putin, după cum arată sondaje recente realizate de Centrul Levada.

Deocamdată, această a doua categorie de „sceptici” pare a fi majoritară în Europa. Scepticii sunt speriați nu numai de agresiunea lui Vladimir Putin, ci și de condiția națiunii ruse.

Această teamă e accentuată în special în țările din nordul și estul continentului, care se învecinează cu Rusia și care au experiența istorică a agresivității imperiale rusești, ceea ce și explică de ce pledează pentru interzicerea acordării vizelor turistice pentru toți rușii. Teama e mai puțin sesizabilă în statele din sudul și vestul Europei, acesta fiind lucrul care face ca riftul Est-Vest din UE să fie vizibil.

Cei convinși și cei sceptici

Totuși, adevărata falie din Europa în această chestiune nu este între sud și vest, respectiv nord și est. Este între cei convinși și cei sceptici că o democrație rusească poate exista.

Unii dintre sceptici tind de asemenea să proclame că toți rușii se fac vinovați și răspunzători de agresiunea lui Putin. Alți sceptici pur și simplu consideră că nu e necesar un dialog cu democrații ruși, ei fiind pregătiți să se acomodeze cu vecinătatea permanentă a unei Rusii autoritare, ba unii dintre ei sunt chiar pregătiți să întrețină „un dialog” cu o astfel de Rusie.

În contextul noii dezbateri privind reacția rușilor la contraofensiva de succes a ucrainenilor, ambele tabere își văd convingerile validate: dacă cei convinși subliniază curajul reînnoit al democraților – de exemplu al tot mai multor consilieri municipali din Moscova și Sankt Petersburg -, scepticii atrag atenția asupra opozanților de dreapta ai lui Putin, cei de la programele TV și de pe rețelele sociale.

Noi credem că, în actuala situație, Putin nu are decât de profitat de pe urma izolării democraților ruși – fie că se află în Rusia ori în exil.

Respingerea de către ucraineni a oricărei relații viitoare cu întreaga națiune rusă este de înțeles.

Neîncrederea scepticilor din statele UE și NATO în toți rușii are un fundament logic în evoluțiile din ultimii 22 de ani. Vest-europenii ar trebui să conștientizeze mai bine acest lucru.

Și totuși, ar fi o nebunie să eviți o alianță anti-Putin puternică incluzându-i și pe democrații ruși. Tot așa cum alianța anti-Hitler din Al Doilea Război Mondial a inclus și democrați germani, inamicii democrați din Rusia ai lui Putin sunt esențiali pentru prăbușirea lui, iar ei ar putea oferi măcar o șansă pentru o Rusie mai bună.

O eventuală înfrângere militară a Rusiei în Ucraina ar fi foarte probabil să ducă la o schimbare de regim în Rusia și, deși caracterul și direcția acesteia sunt incerte, până la momentul în care Putin va părăsi Kremlinul – probabil împotriva voinței lui – Rusia va fi ajuns într-o stare atât de deplorabilă încât succesorii lui vor avea motive foarte puternice pentru a schimba în mod fundamental direcția țării.

Cu toate că poziția Rusiei ar putea deveni chiar și mai radicală pe termen scurt, o asemenea evoluție se va dovedi nesustenabilă pentru ea, și atunci e foarte probabil ca schimbarea să se petreacă într-o direcție complet diferită: o delimitare clară de oprimarea internă și agresiunea externă a epocii Putin.

Pe moment, Vestul trebuie să fie pregătit. Este în consecință vital să cultive relații strânse cu acei ruși care vor fi indispensabili pentru o schimbare radicală a cursului țării.

Precedentul naziștilor

Rușii care au suferit sub Putin, care au fost încarcerați de regim și și-au asumat riscuri personale cu care cei mai mulți occidentali nu s-au întâlnit vreodată în viață, merită un sprijin clar din partea Occidentului.

Rețelele lor din Rusia trebuie să fie susținute prin orice mijloace care încă mai sunt posibile. Organizațiile și structurile lor din exil trebuie să primească tot sprijinul politic și material imaginabil – firește, cu condiția ca poziția lor anti-Kremlin să fie indubitabilă.

În primii ani de după înfrângerea Germaniei lui Hitler în 1945, „vina colectivă” – învinovățirea tuturor germanilor pentru agresiunea nazistă – era principiul după care se ghidau Aliații în relațiile lor cu poporul german.

Acea strategie a fost imediat abandonată odată ce s-a înțeles că în acest fel era periclitată construcția unei Germanii democratice. Vina colectivă a fost substituită cu o abordare mai selectivă, prin care germanii care opuseseră în mod demonstrabil rezistență naziștilor au fost deplin integrați în efortul de reconstrucție a Germaniei.

Evident, istoria nu se repetă. Dar ea rimează.

Vestul ar trebui să țină cont de lecțiile istoriei. Democrații ruși sunt esențiali pentru construcția unei Rusii mai bune și a unui viitor mai bun pentru întreaga Europă.

Articolul este semnat de Radek Sikorski (europarlamentar, fost ministru de externe al Poloniei), Andrius Kubilius (europarlamentar, fost premier al Lituaniei), Włodzimierz Cimoszewicz (europarlamentar, fost premier al Poloniei), Bernard Guetta (europarlamentar francez liberal), Sergey Lagodinsky (europarlamentar german, grupul Verzilor), Anders Åslund (economist, fost membru al grupului de reflecție Atlantic Council) și Roland Freudenstein (vicepreședinte al grupului de reflecție GLOBSEC din Bratislava).