Vasile Varvaroi, președintele Asociației Române a Comercianților de Produse Agricole (ARCPA) a vorbit despre necesitatea unor cantități mai mari de cereale pentru a putea avea o bursă funcțională a acestora.
„Discuţia privind necesitatea existenţei unei Burse a cerealelor în România cred că este foarte veche. Nu este atât de simplu. În primul rând, pentru a ajunge să discutăm de o bursă funcţională trebuie să avem o piaţă unde cantităţile care ar trebui tranzacţionate să fie suficient de mari.
Va trebui să avem o mare constanţă în ceea ce priveşte tranzacţionările, adică o bursă nu o să funcţioneze dacă tranzacţionează trei luni, după care ne ducem acasă şi dormim. Avem nevoie de multă lichiditate şi, cu tot respectul, nu ştiu dacă România singură poate oferi toate acestea.
De asemenea, sunt lucruri care ţin de tipul de contract şi de modul de a preţui cantităţile respective, iar piaţa românească este incipientă din punctul acesta de vedere”, a spus Vasile Varvaroi, într-o întâlnire cu presa, întrebat dacă este sau nu importantă o bursă a cerealelor în România.
Bursa cerealelor nu va avea efect semnificativ asupra modalității de formare a prețului
„Acum 3-4 ani de zile până şi contractele la termen erau relativ o noutate, cele pe care le numim astăzi puţin eronat futures, dar şi acelea erau o raritate. România tranzacţionează pentru contractele forward, poate 3-4-5-6 luni, cu clienţi foarte stabili, care ştim cu siguranţă că îşi execută obligaţiile.
Cum putem discuta de o bursă când acolo ar trebui să avem tranzacţii pentru anul următor agricol sau chiar mai bine de atât? Nu ştiu dacă este principala noastră prioritate astăzi şi dacă este posibil, dar mai avem de parcurs nişte etape până să ajungem acolo. Nici nu cred că impactează în mod semnificativ modalitatea de formare a preţurilor de pe piaţa de astăzi.
Altfel spus, nu cred că, dacă am avea o bursă, am discuta de alte preţuri la grâul românesc sau la cerealele pe care le tranzacţionăm (…) Uitaţi-vă la volumul care se tranzacţionează la Matif (bursa de la Paris n.r.) – nu la Chicago, care este cea mai mare bursă a cerealelor din lume – şi comparaţi cu producţia României”, a adăugat preşedintele Asociaţiei Române a Comercianţilor de Produse Agricole, Vasile Varvaroi.