Programul Rabla pentru electrocasnice va începe de săptămâna viitoare din data de 14 mai. Acesta se va desfășura în mai multe etape și are un buget dublu față de ediția precedentă.
Prima săptămână este alocată înscrierilor în program și, pe urmă, va începe partea dedicată celor trei componente privilegiate de autorități: mașini de spălat rufe, mașini de uscat rufe şi frigidere. Având în vedere că prima săptămână este dedicată înscrierii, abia după 21 mai vor fi eliberate primele vouchere.
Conform prevederilor, cei care vor să primească un voucher trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care să se angajeze că vor preda aparatul vechi. Această declarația trebuie încărcată apoi pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. De menționat este faptul că odată cu obținerea voucher-ului aveți la dispoziție 15 zile pentru a cumpăra produsul dorit.
Un alt aspect care trebuie menționat este acela că un solicitant poate obține mai multe vouchere, însă pentru aparate diferite. Nu se pot cumula aceste sume obținute din partea statului pentru a cumpăra mai ieftin un aparat de aer condiționat, de exemplu.
De asemenea, în ceea ce privește aparatele vechi, potrivit regulamentului, acestea pot fi duse la magazinul din care cumpărați echipamentul nou sau poate să fie ridicat chiar de acasă.
Care este valoarea voucherelor?
Conform Ministerului Mediului, fondul total din acest an pentru program este de 75 de milioane de lei, aproape dublu față de ediția din 2019.
Pentru o mașină de spălat voucherul va avea o valoare între 200 și 300 de lei, pentru un uscător de rufe între 400 și 500 de lei, iar pentru mașini de spălat vase, între 300 și 400 de lei. Aceeași sumă se acordă și pentru aparate frigorifice. Cei care vor să își schimbe aparatele de aer condiționat primesc 400 de lei. Pentru aspiratoare, voucherul este de 200 de lei.
În cadrul celei de-a doua etape vor fi cuprinse laptopurile, tabletele şi televizoarele pentru care sunt alocate sume între 300 și 500 de lei.
- Mașini de spălat rufe: 200 – 300 de lei
- Uscător de rufe : 400 – 500 de lei
- Mașini de spălat vase: 300 – 400 de lei
- Aparate frigorifice: 300 – 400 de lei
- Aparate de aer condiționat: 400 de lei
- Aspiratoare: 200 de lei
- Laptopuri: 500 de lei
- Tablete: 300 de lei
- Televizoare : 300 – 400 de lei
Această etapizare a programului s-a făcut pentru că în ediția din 2019, între 40 – 60% din fondurile oferite s-au dus doar pe achiziția de televizoare, după cum a precizat ministrul Mediului. Acest lucru în condițiile în care scopul programului este de a stimula schimbarea aparatelor electrocasnice și electronice vechi, care sunt mari consumatoare de energie cu unele noi, mai eficiente.
Sursă foto: Dreamstime