Agricultorii primesc, din octombrie, un avans total de 400 milioane euro ca plăţi directe la hectar.
Producătorii agricoli vor primi, începând cu 16 octombrie, un avans financiar în sumă totală de 400 milioane euro, sub forma plăţilor directe la hectar, alocarea banilor fiind aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului, a anunţat premierul Emil Boc.
Potrivit estimărilor Guvernului, de aceste plăţi vor beneficia 1,92 milioane agricultori. Premierul a arătat că bugetul total disponibil pentru plăţi directe pe hectar este de aproximativ un miliard euro, din care 700 milioane euro acordate de Uniunea Europeană şi 300 milioane euro alocate de la buget.
“Ca urmare a insistenţelor ministrului Agriculturii am reuşit să obținem 700 milioane euro din fondurile europene şi 300 milioane euro din partea statului pentru agricultori. Din acest milliard de euro, astăzi am decis să acordăm 400 milioane euro pentru sprijinirea agriculturilor pentru a se plăti în avans subvenţiile. Sperăm ca ele să ajungă în conturile celor care muncesc de pe data de 16 octombire. Precizez faptul că o parte din banii din partea statului au fost asigurate în bugetul pe acest an, deci nu au o altă sursă”, a spus Boc.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a precizat că plata către fermieri se va face în perioada 16 octombrie-30 noiembrie.
“Am vrea ca subvenţiile pentru anul 2011 să fie acordate cât mai aproape de maxim. Această subvenţie nu este foarte mare, dar este importantă pentru agricultori”, a arătat Tabără.