Dupa ce am tremurat asteptand verdictul FMI, urmeaza adevaratul hop: angajamentele draconice de a caror respectare depinde finantarea externa. Nici un guvern postdecembrist nu l-a putut trece. Ramane ca cel condus de premierul Radu Vasile sa o faca. O prima conditie, trecerea la impozitarea veniturilor globale, este ca si indeplinita. Incadrandu-se in grafic la capitolul initiativa legislativa, ministrul finantelor anunta 1 ianuarie 2000 ca data certa a aplicarii noului sistem de impozitare. Romanii vor fi taxati pe salariile, ciubucurile, pensiile si veniturile suplimentare realizate in decursul anului. Cum se vor colecta banii, cat de bine este pusa la punct infrastructura si in ce masura economia subterana se va lasa dresata de incoruptibilii din minister, ramane de vazut. Bugetul spera sa mai scoata bani si din reducerea impozitului pe profit, concomitent cu renuntarea la facilitatile fiscale acordate agentilor economici. De aceste facilitati au beneficiat, in ultimii noua ani, mai ales intreprinderile statului. Este greu de crezut ca pana la apropiatele alegeri, unui colos cum este Sidex i se va taia macaroana reesalonarii datoriilor la bugetul public sau ca Tractorul Brasov va fi executat la sange. Reducerea cheltuielilor publice, capitol la care intra pomenile facute marilor consumatori din economie, obiectiv de asemenea obligatoriu prin memorandumul semnat cu FMI, ramane o stacheta prea ridicata pentru artizanii fiscalitatii. In primele sapte luni ale anului, tocand 66,1% din ceea ce-si planificase, statul a sarit bine de tot peste prognoze. Unde s-au dus banii, o spune chiar ministrul Remes: „La diversi ordonatori de credite, motivatiile constand in presiunea sociala”. In aceeasi perioada, veniturile au fost de 60,5% din volumul estimat. Fruntasi la plata sunt micii contribuabili si firmele private, care, cu mici exceptii, nu au beneficiat de nici un fel de facilitati. Pe ei se bizuie bugetul si de acum incolo in tentativa de strangere a surubului fiscalitatii.