Din 2016, Fiscul te penalizează suplimentar dacă declari impozite mai mici

Noul Cod de procedură fiscală, în vigoare de la începutul anului, stabileşte valori mai mici pentru dobânzile şi penalităţile de întârziere. În acelaşi timp însă, actul normativ introduce noi tipuri de penalităţi, inexistente până acum în legislaţia românească.

 

Concret, din 2016, sistemul fiscal reglementează penalitatea de nedeclarare, măsură care vizează contribuabilii care acţionează cu rea-credinţă, adică aceia care declară mai puţin decât câştigă sau cei care nu-şi raportează deloc obligaţiile fiscale. Astfel, cei care nu îşi declară corect obligaţiile fiscale anul acesta pot plăti penalităţi de nedeclarare de pâna la 30%, scrie avocatnet.ro

 

Conform Noului Cod de procedură fiscală, contribuabilii care nu îşi declară corect veniturile vor fi sancţionaţi suplimentar. Astfel, penalitatea de nedeclarare este o obligație fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru nedeclararea sau subdeclararea, în declarații de impunere, a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.