În 2018, bugetarii nu vor mai putea primi tichete de masă, întrucât acordarea acestora va fi abrogată, potrivit noii legi a salarizării bugetare.
Astfel, în locul tichetelor de masă va fi acordată o indemnizație de hrană, însă, pe parcursul anului viitor, doar bugetarii din sistemul sanitar care au primit în 2017 tichete de masă vor putea beneficia efectiv de această indemnizație, în timp ce ceilalți bugetari vor fi nevoiți să aștepte până în 2019, cel puțin, scrie Europafm.ro
Cuntumul lunar al indemnizației va reprezenta a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.
În prezent un salariat din doi primește tichete de masă.
De la 1 ianuarie situația se va schimba, iar numărul persoanelor care beneficează de astfel de tichete ar putea scădea semnificativ.Cauza principală este modificarea sistemului de impozitare a firmelor cu cifra de afaceri sub un milion de euro.De asemenea, noțiunea de impozitare a profitului și cea de deductabilitate a cheltuielilor va dispărea.