Metrorex majorează, începând cu 6 august, preţurile cartelelor de metrou, o cartelă cu două călătorii ajungând la 4 lei, iar un abonament cu 62 de călătorii la 35 lei.
Compania ajustează tarife acces metrou având în vedere că la nivelul anului 2011 raportul dintre subvenţia necesară şi subvenţia alocată pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii la instalaţiile din metrou şi la materialul rulant în scopul asigurării serviciului public de transport călători cu metroul în condiţii de siguranţă şi confort depăşeşte 126 %, având un deficit de finanţare de cca 90 mil.ioanelei.
În plus, indicele mediu al preţurilor de consum în perioada analizată de la ultima ajustare a tarifelor la metrou, septembrie 2010 şi până în luna mai 2011 este de peste 105 %, iar indicii de creştere a preţurilor unor componente cu pondere semnificativă în cheltuielile de funcţionare ale societăţii în perioada analizată au fost pentru combustibili de 110,63 %. pentru apă şi canal de 110,05 % şi pentru energie termică de 113,14 %.
Potrivit Metrorex, creşterea preţului la energia electrică consumată pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a metroului este de peste 25% în anul 2011 faţă de anul 2010, respectiv preţul actual unitar la energia electrică este de cca 315 lei / MWh faţă de 247 lei / MWh plătit de societate în anul 2010 şi semestrul I 2011.
"Prin comparaţie cu alte administraţii de metrou preţul actual la călătoria cu metroul din Bucureşti este de cca 30 euro cenţi/călătorie faţă de alte administraţii de metrou în care preţul cel mai scăzut la călătoria cu metroul este peste 1 euro/călătorie (exemple: Budapesta – 1 euro, Barcelona – 1,35 euro, Madrid – 2 euro, Berlin – 2,10 euro, Londra – 4,7 euro)", spune directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte.
În ultimii ani subvenţia acordată de Guvern pentru taxa de călătorie cu metroul s-a păstrat constantă la nivelul de cca 60% din totalul cheltuielilor de funcţionare a metroului, iar tendinţa este aceea ca ponderea subvenţiei în acoperirea cheltuielilor sa se diminueze până către limita de 50%.
Abonamentele cu număr nelimitat de călătorii nu se scumpesc
Astfel, începând cu data de 6 august 2011 tarifele la călătoria cu metroul se ajustează, astfel: la călătoria simplă prin utilizarea cartelei de 2 călătorii: de la 1,5 lei/călătorie la 2 lei /călătorie, călătoria simplă prin utilizarea cartelei de 10 călătorii: de la 0,9 lei/călătorie la 1 leu/călătorie, călătoria simplă prin utilizarea abonamentului lunar cu 62 călătorii: de la 0,44 le/călătorie la 0,56 lei/călătorie, călătoria simplă prin utilizarea abonamentului de o zi: de la 0,78 lei / călătorie la 0,85 lei/călătorie.
Rămân neschimbate tarifele la abonamentele lunare şi săptămânale cu număr nelimitat de călătorii.
Tarifele ce se vor aplica începând cu data de 6 august 2011 pentru achiziţionarea sunt: cartela cu 2 călătorii – 4 lei, cartela cu 10 călătorii – 10 lei, abonamentul lunar cu 62 călătorii – 35 lei, abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii – 50 lei, abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii – 15 lei, iar abonamentul de o zi – 6 lei.
Cartelele de călătorie cu metroul achiziţionate până la data 5 august 2011 inclusiv, pot fi utilizate până la terminarea numărului de călătorii sau expirarea duratei de valabilitate înscrisă pe cartelă la data achiziţiei.
Utilizatorii metroului se pot deplasa pe toată reţeaua metroului din Bucureşti, respectiv pe toate cele 4 linii magistrale şi 51 de staţii, prin achitarea o singură dată a taxei de călătorie, transferul de pe o linie pe alta, indiferent de titlul de călătorie utilizat, făcându-se fără taxe suplimentare.