Utilizatorii Instagram din Rusia au fost anunțați că serviciul va înceta duminică la miezul nopții, după ce proprietarul său, Meta Platforms, a declarat săptămâna trecută că va permite utilizatorilor de social media din Ucraina să posteze mesaje precum „Moarte invadatorilor ruși”, transmite Reuters.

Un mesaj transmis prin e-mail din partea autorității de reglementare a comunicațiilor de stat de la Moscova le-a spus oamenilor să își mute fotografiile și videoclipurile de pe Instagram înainte ca acesta să fie închis și i-a încurajat să treacă la propriile „platforme de internet competitive” din Rusia.

Autoritățile ruse au deschis deja o anchetă împotriva Meta

Meta, compania mamă care deține și Facebook, a declarat vineri că modificarea temporară a politicii sale privind discursul instigator la ură se aplică doar Ucrainei, în urma invaziei Rusiei din 24 februarie.

Compania a declarat că ar fi greșit să îi împiedice pe ucraineni să „își exprime rezistența și furia față de forțele militare invadatoare”.

Decizia a fost primită cu indignare în Rusia, unde autoritățile au deschis o anchetă penală împotriva Meta, iar vineri procurorii au cerut unui tribunal să desemneze gigantul tehnologic american drept „organizație extremistă”.

Șeful Instagram a declarat că blocajul va afecta 80 de milioane de utilizatori. Rusia a interzis deja Facebook în țară ca răspuns la ceea ce a spus că sunt restricții de acces la mass-media rusă pe platformă.

Și rețeaua Twitter a fost blocată pe teritoriul Rusiei

Mesajul adresat utilizatorilor Instagram de către autoritatea de reglementare Roskomnadzor a descris decizia de a permite apelurile la violență împotriva rușilor drept o încălcare a dreptului internațional.

„Trebuie să asigurăm sănătatea psihologică a cetățenilor, în special a copiilor și adolescenților, pentru a-i proteja de hărțuire și insulte online”, a spus acesta, explicând decizia de închidere a platformei.

De asemenea, amintim că, agenţia rusă pentru supravegherea comunicaţiilor a ordonat vineri blocarea accesului la reţeaua socială Twitter pe teritoriul Rusiei, a mai informat sursa citată.

Decizia a fost luată pe baza unei cereri din 24 februarie a parchetului general, potrivit Interfax.