Strategia operațiunilor din Pacific ale armatei SUA pretinde că nu intenționează să ia în considerare un război terestru împotriva Chinei, din mai multe motive substanțiale.

În primul rând, implementarea ar fi o problemă. Cum s-ar putea mobiliza orice fel de forță terestră mecanizată, cu capacitatea expediționară necesară, pentru un atac terestru pe scară largă pe continentul asiatic? Unde ar exista o zonă de organizare? Eventual în India, un aliat major al SUA.

Dar tancurile Abrams trebuie să fie expediate, desfășurate și pregătite, la fel ca și transportatorii de infanterie mari, obuzierele și alte sisteme de arme. Din acest motiv, armata SUA și-a bazat abordarea pe perspectiva opțiunilor de atac comun cu forțe lansate din Japonia, Australia sau Filipine.

Apoi intervine problema terenului accidentat și montan al Chinei, ceea ce face aproape imposibilă avansarea forțelor mecanizate mai mari. Dar cum rămâne cu planul Pentagonului pentru o armată modernă emergentă, destinată să fie mai expediționară, mai desfășurabilă și mai puternică?

De exemplu, mai multe dintre noile vehicule blindate, cum ar fi platforma mobilă de protecție a focului, sunt proiectate special ca platforme de atac blindate, cu greutate mai mică, dar armate puternic, care pot fi desfășurate pe calea aerului.

Ce se va întîmpla apoi cu programul de elicoptere Future Vertical Lift al Armatei, care urmează să apară în 2030?

Aceste aeronave au o acoperire dublă față de elicopterele Black Hawk, Apache și Kiowa, aducând o dimensiune complet nouă posibilităților de atac terestru-aerian. Noile elicoptere FVL Attack-Scout și Long Range vor dubla raza de luptă și vor atinge viteze cu mult peste 200 mph.

În cazul în care apărările inițiale aeriene și terestre ale chinezilor vor fi „înmuiate” cu un bombardier stealth sau cu un atac aerian lansat de pe portavion, elicopterele mai rapide și cu rază mai lungă de acțiune ar putea desfășura atacuri aeriene asupra țintelor chineze interne.

C-130 ar putea lăsa parașutiști în strânsă coordonare cu un sprijin aerian al avioanelor F-22 sau F-35.

Rețeaua comună, mai integrată, întărită și cu mai multe domenii, ar putea, de asemenea, să favorizeze cu ușurință un tip de atac terestru. Avioanele de luptă și cele de supraveghere au acum noi legături de date, senzori îmbunătățiți de fidelitate mai mare și arme mai precise, cu rază de acțiune aer-sol mult mai mare.

Distrugătoarele high-tech din clasa Zumwalt și din Ospreys, capabile de atacuri terestre, împreună cu avioanele F-35 lansate de nave ar completa orice fel de atac major, pe uscat, prin lovirea unor apărări fortificate. Și nu trebuie uitate nici submarinele, având în vedere că sunt înarmate cu rachete Tomahawk de atac terestru.

Acestea sunt capabile să schimbe din ce în ce mai mult cursul în zbor pentru a găsi și distruge ținte aflate în mișcare, cum ar fi forțele blindate chineze.

Nimic din toate cele prezentate mai sus nu înseamnă că forțele terestre americane vor prevala, în cele din urmă, într-o astfel de confruntare masivă și provocatoare. Mai mult, Pentagonul nu planifică, cel puțin deocamdată, niciun fel de invazie a Chinei.

Perspectiva realistă de succes cu acest tip de operațiune ar putea totuși funcționa ca un soi de descurajare strategică concepută pentru a preveni războiul.