Guvernul de la Lisabona a decis să suspende pensionările anticipate, anterioare vârstei de 65 de ani, până în 2014, când se încheie programul de ajutor financiar al țării, anunță El Pais.
Măsura a intrat în vigoare de ieri, după ce a fost promulgată de șeful statului, Aníbal Cavaco Silva, excepție făcând șomerii de lungă durată (peste cinci ani).
Executivul portughez și-a justificat decizia amintind de starea precară a sistemului de asigurări sociale și de ”creșterea speranței de viață a celor cu vârsta de peste 65 de ani”.
Portugalia este supusă unui plan de austeritate impus de UE și FMI în schimbul unui împrumut în valoare de 78.000 de milioane de euro. Planul include și reducerea cheltuielilor publice.
În conformitate cu legislația anterioară, cei care doreau puteau solicita pensionarea anticipată, începând cu vârsta de 55 de ani, având o vechime de cel puțin 30 de ani de muncă.
Statistica oficială arată că 20% din cei 10,6 milioane de portughezi au peste 65 de ani.