Afluxul de străini a devenit o problemă inclusiv pentru cetăţenii moderaţi din Grecia, deşi grupările de extremă dreaptă sunt responsabile de alimentarea sentimentelor împotriva imigranţilor în această ţară afectată profund de criza economică, scrie Los Angeles Times în ediţia electronică.
Potrivit corespondentului publicaţiei americane la Atena, un tănăr imigrant afgan, care a ajuns în capitala elenă pentru a lucra la magazinul de telefoane mobile al fratelui său povesteşte că într-o dimineaţă a găsit încuietoarea deteriorată. Uşa de metal a magazinului a fost acoperită cu vopsea de culoare galbenă şi inscripţionată cu mesajul „Afară cu străinii” căruia i-a fost alăturat o insignă a organizaţiei de extremă dreaptă Zorii de Aur (Golden Dawn). Cu câteva luni înainte, el a fost ameninţat de un grup de tineri să închidă magazinul deoarece, în cazul contrar, ar fi „vandalizat totul”.
În urmă cu 20 de ani, societatea din Grecia era omogenă, consolidată prin limbă, religie şi o istorie comună de mii de ani încă de la începutul civilizaţiei occidentale. Însă în ultimii ani, în ţară s-au constatat schimbări considerabile, în mare măsură, deoarece imigranţii, atât cei legali, cât şi cei ilegali, reprezintă circa 15 la sută din populaţia de 11 milioane de persoane a Greciei, potrivit estimărilor neoficiale. Într-o plimbare pe străzile Atenei pot fi auzite conversaţii în limba poloneză, română, rusă, arabă, urdu şi bengali.
Mulţi imigranţi ajung în Grecia din cauza persecutărilor politice, un exemplu fiind cel al albanezilor care au trecut graniţa cu miile la începutul anilor ’90 pentru a scăpa de regimul comunist. Recent, irakienii, pakistanezii şi afganii s-au refugiat în Grecia din cauza războaielor purtate în ţările lor de origine.
Corespondentul Los Angeles Times la Atena subliniază că afluxul de imigranţi a alimentat nemulţumirea, nu numai în rândul şovinilor de extremă dreaptă, ci şi în rândul cetăţenilor greci obişnuiţi care-i consideră pe străini ca fiind cauza pentru crimele comise, mizeria şi obiceiurile necivilizate.
Potrivit liderului unei organizaţii de extremă dreapta din Atena, Guvernul este „cel puţin cu zece ani în urma celorlalte ţări europene” în elaborarea unei legislaţii pentru gestionarea imigraţiei. De asemenea, în situaţia în care Grecia traversează o perioadă de recesiune, există temeri potrivit cărora sentimentul xenofobiei s-ar putea intensifica faţă de imigranţi.
SURSA: Mediafax