UPDATE: Din cauza demagogiei și lașității politicienilor din România, Roșia Montană stă blocată

Președintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul privind numirea lui Attila Korodi în funcția de ministrul al Mediului și Pădurilor şi a făcut mai multe declaraţii legate de Roşia Montană şi Cupru Min.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seară că România nu are resurse de a crea locuri de muncă decât dacă privim spre reluarea activităţilor de exploatare a resurselor naturale, fie că este vorba de aur, cupru sau gaze de şist, punctând că singura soluţie este parteneriatul cu firme străine, în condiţiile în care ţara noastră nu beneficiază de sumele necesare unor exploatări care să protejeze şi mediul.

"Poate o astfel de ceremonie ar trebui să fie zero conflictuală şi nu mă refer neapărat la desemnarea dumneavoastră, ci la faptul că deţineţi un portofoliu vital, care vizează exploatarea în continuare a resurselor României. Sunt convins că ceea ce voi spune va genera dezbateri în presă şi atacuri consistente, cu siguranţă, nedrepte, dar trebuie să vă spun ce am de spus. În momentul de faţă, România nu mai are resurse de a crea locuri de muncă, decât dacă privim cu responsabilitate la reluarea activităţii de minerit în domenii care, prin evoluţia pieţelor, fac din nou rentabilă exploatarea unor resurse naturale", a spus Băsescu, în discursul susţinut la ceremonia învestiturii în funcţia de ministru al Mediului a lui Attila Korodi.

El a ţinut să precizeze că investiţia de la Roşia Montană stă blocată încă din 1997, dar a amintit şi de situaţia de la Cupru Min.

"Aş vrea să vă spun că datorită demagogiei şi laşităţii demnitarilor români, investiţia de la Roşia Montană stă blocată din 1997, iar în perspectiva imediată se prefigurează procese extrem de costisitoare. De asemenea, ştim toţi artificiul prin care Cupru Min a mai reuşit să obţină profit anul trecut. Pur şi simplu nu a făcut investiţii pentru deschiderea fronturilor, în vederea exploatării de suprafaţă în continuare. Artificial, domnii manageri şi-au creat condiţii să încaseze, probabil, prime pentru profitul realizat, dar compania nu are bani să îşi extindă frontul de exploatare", a completat preşedintele.

El a precizat că îi roagă pe "înalţii demnitari", "prea-cinstiţii ziarişti" şi pe "prea-cinstiţii patroni de presă" să meargă la Roşia Montană şi Roşia Poieni pentru a vedea care este nivelul actual de poluare.

"Aş ruga înalţii demnitari ai statului român, pe prea-cinstiţii ziarişti şi pe prea-cinstiţii patroni de presă să meargă la Roşia Poieni şi la Roşia Montană, pentru că par a plânge de grija mediului. Iar eu i-aş invita să vadă ce-i acum la Roşia Poieni şi la Roşia Montană ca nivel de poluare şi să constate acum dacă de pe urma exploatării de către stat a acestor resurse, ceea ce avem acolo înseamnă protecţia mediului. Sigur, sunt un susţinător al poziţiilor care vizează exploatarea resurselor cu maximă protejare a mediului şi trebuie să avem grijă de acest lucru, fiind o condiţie esenţială pentru a exploata resursele naturale", a spus Băsescu.

Potrivit acestuia, România nu are "miliardele de euro" de care ar fi nevoie pentru a importa tehnologiile necesare exploatării acestor resurse, de aur, cupru, gaze de şist, în condiţii în care să se poată spune că mediul este protejat.

"De aceea, parteneriatul cu firme străine mi se pare sigura soluţie. Poate mulţi consideră că cel mai important lucru este profitul pe care l-am putea obţine din aceste exploatări în parteneriat, fie că vorbim de gazele de şist, fie că vorbim de aur, fie că vorbim de cupru. Iar eu sunt de acord cu dvs că este foarte important ce obţine statul român", a adăugat Băsescu.
UPDATE: Korodi: În trei săptămâni voi exprima punctele de vedere tehnice pe subiectul Roşia Montană
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Attila Korodi, a dat asigurări, miercuri, într-un interviu acordat la postul public de radio, că până la sfârşitul lunii aprilie îşi va exprima punctele de vedere tehnice în ceea ce priveşte proiectul de la Roşia Montană.

"(…) este nevoie de trei săptămâni pentru documentare, pentru că în trei ani de zile, începând cu mandatul domnului Nemirschi, de un an de zile, şi după aceea, cu mandatul domnului Borbely, de doi ani de zile, s-au întâmplat multe. Am nevoie de o updatare, de o reîncărcare a datelor, ca să am informaţii punctuale. Până atunci, voi evita să-mi exprim punctual punctele de vedere. Peste trei săptămâni voi putea să-mi exprim puncte de vedere tehnice, la diferite întrebări care mi se adresează", a declarat Korodi.

Oficialul MMP a adăugat că rolul ministerului pe care îl conduce este de a lua o decizie obiectivă pe care poate să şi-o asume.

"Eu cred că rolul ministerului şi al ministrului este acela de a da o decizie obiectivă, care poate să se asume. Ăsta va fi şi momentul în care se va da o decizie. Dar în trei săptămâni nu vom clarifica problema, dacă va fi autorizată sau nu, ci voi avea toate datele ca să spun ce se întâmplă în continuare şi ce responsabilităţi are Ministerul Mediului de a duce la bun sfârşit procedura de evaluare", a spus Attila Korodi, care a menţionat că până la finalul mandatului său se va ajunge la o decizie în ceea ce priveşte proiectul de la Roşia Montană.