Daca aspectul exterior al unui bun alimentar poate oferi informatii despre calitatea sa, aprecierea serviciilor este relativa. In fruntea listei negre a reclamatiilor primite de Oficiul pentru Protectia Consumatorului (OPC) Bucuresti se gasesc serviciile telefonice. Ca o ironie, un angajat al acestei institutii imi intrerupe discutia cu directorul adjunct, Nicolae Filcenco. Motivul: centrala telefonica are din nou probleme, orice conexiune in afara este intrerupta. Nici chiar OPC, forul suprem i
Daca aspectul exterior al unui bun alimentar poate oferi informatii despre calitatea sa, aprecierea serviciilor este relativa. In fruntea listei negre a reclamatiilor primite de Oficiul pentru Protectia Consumatorului (OPC) Bucuresti se gasesc serviciile telefonice. Ca o ironie, un angajat al acestei institutii imi intrerupe discutia cu directorul adjunct, Nicolae Filcenco. Motivul: centrala telefonica are din nou probleme, orice conexiune in afara este intrerupta. Nici chiar OPC, forul suprem in domeniul protectiei consumatorilor, nu are cum sa actioneze intr-o asemenea situatie. Mai ales in lipsa unei reglementari a raportului calitate-pret.
In conditiile in care tarifele telefonice au crescut cu 40% de la inceputul anului, modalitatile prin care ar trebui gasite investitii pentru aceste domenii n-ar trebui sa intre in preocuparile abonatului. Regimul de repunere in functiune a posturilor telefonice este discriminatoriu: 5 zile in provincie si maximum 15 in Bucuresti, unde reteaua este mai veche.
Modul de facturare este si el incriminat adeseori. Facturile emise de RomTelecom tin totusi cont de numarul de impulsuri inregistrate in centrale si sunt in acest sens corecte. In favoarea RomTelecom se invoca faptul ca proprietatea sa „tine”, conform contractului, pana la caseta care se gaseste in exteriorul apartamentului. Restul cade in sarcina abonatului. Iar la caseta, teoretic, poate umbla oricine.
Telefonia fara fir profita de faptul ca RomTelecom este in permanenta in offside. Chiar si unii utilizatori ai telefonului mobil spun ca minutele gratuite dispar de pe afisaj si ca s-ar fura la facturare. Dar intensitatea unor astfel de plangeri nu a ajuns inca la urechile OPC. Ca adepti ai unui obicei la moda, dar si foarte necesar, cei care sunt zgarciti la vorba la telefonul mobil tac acum malc, adica nu se plang.
Este un fapt de viata ca, temporar, apa tulbure, urmare a lucrarilor efectuate pe retea, sa o inlocuiasca pe cea potabila sau ca livrarea apei calde sa se opreasca pentru revizie. Reclamatiile referitoare la aceste probleme se alfa pe locul urmator pe lista OPC.
Sporirea continua a tarifelor la serviciile de cablu tv nu este de competenta oficiului, ci a Consiliului Concurentei care trebuie sa stabileasca daca in acest domeniu exista o situatie de monopol.
Intreruperea pe o perioada oarecare a furnizarii de servicii de cablu sau receptionarea proasta a programelor nu are o reglementare legala. Defectiunile ar trebui sa fie remediate indiferent de gravitatea lor, conform contractului, in termen de 72 de ore. Din moment ce numarul maxim de defectiuni intr-o luna nu este specificat, cablul poate sa „cada oricand, consumatorul ajungand sa plateasca timpul in care nu se transmit programe. Daca schimba compania, este nevoit sa se inhame la acelasi calvar. Pana renunta.
Reclamatia
nu compenseaza paguba
De vulnerabilitatea infrastructurilor nu se indoieste nimeni. Dar in cazul unor defectiuni care nu se produc din vina celui caruia i se presteaza un serviciu, ar fi bine ca OPC sa fie sesizat.
Adevarul este ca oficiile de acest gen din intreaga tara nu reprezinta inca un punct de referinta pentru omul de rand. Toate deficientele sunt trecute cu vederea, din obisnuinta de a fi confruntati cu ele. In Bucuresti, se inregistreaza zilnic mai putin de opt reclamatii, ceea ce inseamna foarte putin, comparativ cu noianul problemelor existente. Dezamagirea si lipsa de incredere in institutiile abilitate pentru rezolvarea sesizarilor nu inseamna decat o acceptare complice a acestei stari de fapt.
Totusi, ignorarea lor nu este de preferat, mai ales cand exista cazuri in care viata poate fi pusa in pericol. De exemplu, pistolul cu bile, aparent o inofensiva jucarie care costa 70.000 de lei, raneste zilnic pana la 15 persoane. Leziunile care se produc mai ales la nivelul ochilor au un pret imens. Gravitatea cazurilor cu care se intalnesc medicii sugereaza ca singura solutie ar fi scoaterea din comert a unor asemenea jucarii, usor de considerat arme albe.
Oana Simina Vasilescu