Din ce în ce mai mulți pleacă la muncă în străinătate. Ce salarii primesc aceștia în țări precum Spania sau Italia

Mulți români aleg să plece și să muncească în străinătate deoarece doar așa pot avea un trai decent împreună cu familia lor. Institutul Național de Statistică informa la începutul acestui an că în Italia locuiesc 1.137.728 de români. Cei mai mulți se află în Regiunea Lazio – 210.315 de români. INS spunea că există mulți români rezidenți și în Lombardia și Piemonte, unde au fost înregistrați 171.879, respectiv 136.853 de români.

În Peninsulă, salariul pentru o asistentă medicală este de aproximativ 2.000 de euro brut, pe lună, în timp ce un șofer de TIR primește lunar aproape 2.500 de euro, net.

Spania, o altă țară preferată de români

Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației informa, la finalul anului 2020, că un număr de 1.079.726 de români trăiesc în Spania. Aici, salariul minim pe economie este de 1.108 euro pe lună.

Salarii decente și în Germania sau Marea Britanie

Românii preferă să meargă să muncească și în țări precum Marea Britanie, cu toate că aceasta a ieșit din Uniunea Europeană. Eurostat spune că aproape 950.000 de români au cerut rezidența în Marea Britanie, până la jumătatea lunii iunie a acestui an. În plus, Eurostat mai informează și asupra salariului minim din Regatul Unit. Anul trecut, un salariu minim pe economie a fost de 1.598 de euro.

În ceea ce privește Germania, la începutul anului 2020,  aveau rezidență 799.180 de români, în creștere cu 100.000 față de acum trei ani. Salariul minim pe economie în Germania este de 1.614 euro pe lună.

Bărbații români emigrează în proporție mai mare

Institutul Național de Statistică informa, la începutul acestui an, că populația României este de peste 19 milioane, în scădere cu 142.000 față de 1 ianuarie 2020. Una dintre principalele cauze este emigrarea.

Institutul Național de Statistică mai spune că în cursul anului 2020, au existat mai mulți bărbați români care au emigrat, decât femei. Proporția a fost de 54,1%.

Sursă foto: Dreamstime