În noiembrie 2002, Capital făcea un demers jurnalistic unic în România, tipărind pentru prima oară un clasament al bogaților țării. S-a lucrat la acest produs peste 1.000 de ore, s-au răsfoit mii de pagini de documente și s-au purtat tot atâtea discuţii.
După încă alte nouă ediții, situația nu este diferită din punctul de vedere al muncii depuse, ci doar al cantității. Bogații României sunt mai mulți, timpul dedicat documentării a fost mult mai mare, iar apelurile telefonice s-au triplat. Făcând o comparație între clasamentul de atunci și cel de astăzi, vom observa schimbări majore, iar mulți dintre cei care dădeau startul în afaceri la începutul anilor 2000 au dispărut în prezent din peisajul de business al țării. 
Au fost înlocuiți de noua generație de antreprenori, care a prospectat și alte domenii de activitate, aproape inexistente la prima ediție a topului milionarilor.
La prima ediție a topului Capital, cel mai bogat român era Iosif Constantin Drăgan, proprietarul Butan Gas, revista creditându-l atunci cu o avere de 700-900 milioane de dolari. După moartea sa, petrecută în 2008, averea lui a scăzut brusc. Văduva sa, Veronica Gușă de Drăgan, cea care a preluat frâiele afacerilor, a revenit însă în acest an în top, pe poziția a noua, cu o avere estimată la 650-800 milioane de euro. Pentru a face față crizei financiare, Veronica Drăgan a început restructurarea afacerilor pe care le conduce. Cea mai importantă măsură a fost unificarea tuturor activităților grupului sub titulatura Veroniki Holding.
Milionarii de ieri și de azi
O parte dintre milionarii care au apărut în primul top se află și astăzi pe poziții fruntașe, semn că businessurile acestora au fost solide și au crescut odată cu timpul. Pe alții însă îi veți vedea pierduți între noii milionari. Este cazul fraților Micula și al lui Ioan Neculaie, de la Brașov.
În 2002, Frank Timiș avea o avere estimată la 200-250 de milioane de dolari, pe vremea aceea miliardarul de azi fiind implicat în singurul său eşec – Regal Petroleum-, dar și în Roșia Montană. După un deceniu, perioadă în care și-a diversificat afacerile, Timiș are o avere de aproape zece ori mai mare, devenind astfel cel mai bogat român. 
Pe Frank Timiș l-am cunoscut la Londra, unde i-am făcut o vizită pentru ediția din acest an a topului. După câteva interviuri la telefon și un schimb de e-mailuri, miliardarul român a acceptat provocarea Capital de a sta la o discuție fața în față, acordându-ne, în exclusivitate, primul interviu în care a vorbit despre afacerile sale, dar și despre viața personală. „Îmi place să fiu discret. Am refuzat cu politețe presa. Că am două miliarde acum (averea estimată de topuri de specialitate) sau că la anul voi avea trei-patru nu mă interesează. Pe mine mă interesează ceea ce am creat. Îmi place să creez. Îmi place să cresc o companie de la zero, ca pe un copil“, explică Frank Timiș. Este creditat anul acesta cu o avere de 1,6-1,65 miliarde de euro, în creștere față de ediția anterioară a clasamentului.
Răsfoind primul top al milionarilor, vom vedea nume pe care societatea le-a uitat demult, mai ales că afacerile bogaților de atunci s-au dus apa Sâmbetei. Vă mai amintiți de Gelu Tofan? În urmă cu zece ani era printre cei mai bogați români, cu o avere estimată la 80-100 de milioane de dolari. A fost de ajuns o criză de lichidități (în 2006) care s-a tradus prin oprirea activității la Danubiana (perla afacerilor lui Tofan). A rămas cu active imobiliare semnificative, însă, odată cu criza economică, a ieșit de la masa bogaților.
Cu siguranță, numele Khalil Abi Cahine nu mai spune mai nimic în lumea businessului de azi. În anii 90 însă, acesta făcea avere prin vânzarea de electronice și electrocasnice. Azi, cine mai cumpără de la Romanel (compania milionarului) când există Altex sau Mediagalaxy? Este valabilă și reciproca, întrucât Dan Ostahie, azi nelipsit din clasamentele bogaților, nici nu figura în top.
Irinel Columbeanu era pe loc de frunte în 2002, cu o avere estimată la 50-60 milioane de dolari. Pe vremea aceea nu era nici căsătorit și nici nu ținea primele pagini ale tabloidelor cu aventurile lui. Astăzi, este prezent mai degrabă în paginile revistelor colorate decât în topul milionarilor. Cam în aceeași situație se află și milionarul Cristian Țânțăreanu, care anul acesta a părăsit topul. Îi mai amintim și pe selecționerii Anghel Iordănescu și Mircea Lucescu, pe Dan Fisher sau pe Bogdan Savin – primarul orașului Bușteni. Lista poate continua, dacă luăm în calcul că 25% din milionarii din 2002 nu mai figurează astăzi în TOP 300 Capital.
Noii milionari
Într-o Românie măcinată de criză, unde ANAF amenință tocmai cu verificarea averilor milionarilor din TOP 300, unii dintre cei mai bogați români n-au mai fost la fel de deschiși ca în anii anteriori. Scuze sunt multe: „nu mai am bani, lumea moare de foame și vouă vă arde de topuri, a mers prost – veniți la anul, sunt în concediu – vă caut eu etc.“. Suntem obișnuiți însă, pentru că TOP 300 Capital este o provocare în fiecare an, întrucât dispoziția milionarului de a „da din casă“ este direct proporțională cu fișa fiscală de la finalul anului. Dacă indicatorii economici arată pierdere, prea puțini dintre milionari sunt deschiși unui interviu care are ca temă averea sa. Suprinzător, unii dintre cel mai greu de abordat în anii trecuți au fost mai înțelegători la această ediție; probabil trendul ascendent al afacerilor lor a avut o contribuție în acest sens. 
Am descoperit și noi oameni de afaceri cu businessuri înfloritoare. Pe unii dintre ei îi regăsim în ediția din acest an. Pe alții ne-a fost greu să-i introducem în clasament, întrucât cifrele la vedere nu arătau semnul profitabilității, chiar dacă, mai oficial sau nu, acești milionari au un rulaj de zeci sau sute de milioane de euro. Din păcate, firmele pe care le patronează sunt cel mai adesea offshore-uri sau, în cel mai fericit caz, rezultatele financiare publicate de Ministerul Finanțelor arată cifre de afaceri și profituri insignifiante. Toate acestea, coroborate cu lipsa comunicării cu presa, ne-au pus în imposibilitatea de a-i cuprinde în TOP 300 Capital.
Oricum, printre cei care au intrat la masa bogaților se numără și George Brăiloiu, românul cunoscut drept omul de afaceri care a cumpărat la licitație manuscrisele lui Emil Cioran, donate ulterior Academiei Române. Alături de acesta, un alt new entry în TOP 300 este Nicolae Dănilă, fost președinte executiv al Băncii Comerciale Române și actualmente membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României. Alte nume noi în clasament sunt Cornel și Dan Vulpe, Ionel Pepenică, Costel Comană sau Nicolae Iorgu. Am zice că Top 300 este doar un clasament și atât. Am aflat însă de la milionarii noștri că acesta stă garanție în loc de adeverința de venit la bancă pentru contractarea diferitelor finanțări.
La urma urmei, apariția în clasament cântărește greu la dosar. Alții ne-au povestit că îl iau cu ei în străinătate și-l prezintă partenerilor de afaceri. Pentru ei, TOP 300 este cea mai bună carte de vizită.

98,3 milioane de euro este averea medie a unui bogat din TOP 300 Capital. Averile celor 300 de milionari însumează peste 29,5 miliarde de euro, echivalentul a 25% din PIB-ul României.

12 ani i-ar trebui celui mai bogat angajat din România (care a avut în 2010 o remunerație anuală de 1,34 milioane de euro) să intre în TOP 300 Capital, pe ultima poziție. În condițiile în care ar economisi toți banii câștigați.

Îmi place să fiu dis­cret. Am refuzat cu politețe presa. Că am două miliarde acum (averea estimată de topuri de specia­litate – n.red.) sau că la anul voi avea trei-patru nu mă interesează. Pe mine mă interesează ceea ce am creat.
Frank Timiș, cel mai bogat român