Distanța dintre anul în care a început, la televizor, emisiunea “Cronica Cârcotașilor” și cât a reziatat ea pe micile ecrane e mare, dacă te gândești că sunt 11 ani “de tot râsul“ – pentru a păstra o exprimare care‑i aparține lui Huidu (cu peste peste 30.000 de dude, bâlbe și perle televizate descoperite și mai bine de 8.500 de apariții “memorabile“ ale unor persoane publice, surprinse în ipostaze care mai de care mai jenante și mai comice). Dar dacă te iei după câte i s-au întâmplat în ultima vreme cârcotașului Șerban Huidu, cel care a dat viață emisiunii, distanța dintre continuarea Cronicii și punctul ei finalul pare, inevitabil, mult mai mică.
Sau cel puțin așa s-au văzut lucrurile la dezbaterea despre viitorul emisiunii "Cronica Cârcotaşilor" – moderată de Mișu și înregistrată aseară -, la care au fost invitați jurnaliști, colegi, nume cunoscute din sport și showbiz, ca Elisabeta Lipă, Leonard Doroftei și Călin Goia, dar şi preotul care le este duhovnic şi lui Huidu şi lui Găinuşă.
Îmbrăcat în costum, Mihai Găinușă afișează o ținută sobră; pare să fi avut o zi încărcată. Și deși e vizibil încordat – poate și din cauză că nu stă în spatele pupitrului, ci în fața lui și e prima data când e pus în situația de a modera o dezbatere -,îi mai scapă câte o glumă.
Evident, tema dezbaterii n-a fost accidentul rutier în care a fost implicat Şerban Huidu, subiectul care de mai bine de o săptămână ține prima pagină a ziarelor și aduce rating televiziunilor, ci dacă emisiunea mai are viitor și fără Huidu (Şerban a anunțat, luni, pe blogul personal, că se retrage din viața publică, "din respect pentru victimele cumplitului accident"); așadar, întrebarea e ce se va întâmpla cu “Cronica Cârcotașilor”?
Ce veți vedea, azi, de la 20:30, la Prima TV, nu este, deci, o “Cronica Cârcotașilor” obișnuită – iar asta înseamnă că audiența nu răbufnește în hohote de râs, ca până acum, dar nici nu e înduioșată până la lacrimi; nici nu s-ar fi cuvenit, de vreme ce specialitatea echipei de la Cronică e să-i învețe pe oameni să fie optimiști și să facă haz de necaz.
Toți cei invitați în studiou au dialogat cu moderatorul Găinușă și între ei, au pus și au răspuns la întrebări despre viitorul Cronicii, și-au spus părerea, au dat câte un sfat, au încercat să formuleze explicații sau, pur și simplu, au glumit amar.
Cum se vede Cronica din perspectiva celor care au fost taxați/sancționați de cârcotași pentru greșelile scăpate de micile ecrane? De ce ar mai continua? De ce n-ar mai continua? Va reuși actuala echipă să-și păstreze popularitatea și să-și conserve eficiența și după ce nu va mai fi implicat Huidu? Ce cred unii dintre liderii de opinie despre rolul pe care îl are această emisiune pamflet în grila unui program TV?
Varianta scurtă de răspuns: ne place sau nu, “Cronica Cârcotașilor” nu are cum să mai fie la fel fără Huidu. Varianta completă: Cronica Cârcotașilor” nu are cum să mai fie la fel fără Huidu, dar poate merge înainte dacă echipa vrea și își asumă proiectul. Au spus-o, în diverse forme, toți vorbitorii.
Și nimeni nu vrea ca “Cronica Cârcotașilor” să dispară. Nici echipa emisiunii, pentru că-i place să facă satiră și să spună lucrurilor pe nume cu zâmbete și bebelușe. (Codruţ Kegheş, alias Dezbrăcatu’, spune – mai mult în serios, decât în glumă – că are rate de plătit).
Și nici “victimele”, care au învățat să-și asume greșelile pe care le fac și să nu se mai supere dacă li se atrage atenția. Și cu siguranță că nici publicul n–ar vrea să dispară. S–a obișnuit deja ca, în fiecare miercuri seara, din 2000 încoace, să audă comentarii inteligente pe imagini cu bâlbe făcute de diverși crainici, politicieni sau “vedete de carton”, dar și cu expresii celebre, ca “Rușinică! Rușinică!“, “Valoarea mea, valoarea mea!“ sau “Of, of, măi, măi!“, plus că bebelușele sunt un element excelent de popularitate
“Cred că o să ne vedem pe ecran și săptămâna viitoare“, a spus Mișu fără entuziasm, dar nu fără determinare, la finalul filmărilor.
Replica colegei lui Oana Ioniţă a venit după două-trei secunde de liniște – au prins-o, din păcate, doar cei din imediata sa apropiere: ”E prima emisiune care se termină fără aplauze”. E o observație pe care Găinușă n-a auzit-o și pe care, probabil, ar fi evitat-o cu o glumă.
În funcţie de concluziile emisiunii de azi, realizatorii vor decide dacă vor schimba formatul de emisiune sau o vor suspenda.
Din culisele ediției speciale a “Cronicii Cârcotașilor” (posibil chiar ultima emisiune)
26 octombrie 2011, 12:10
Ultima modificare în 26 octombrie 2011, 15:10
Mărturisirea lui Mihai Găinușă:”E un moment dificil și copleșitor în viața mea“.
Îndemnul Cristinei Țopescu: ''Aveți curaj și mergeți mai departe”. Și constatarea de final a fostei bebeluşe Oana Ioniţă: ''E prima emisiune care se termină fără aplauze''. Pulsul emisiunii-dezbatere despre viitorul “Cronicii Cârcotașilor”, așa cum s-a văzut ea, aseară, la filmările ediției speciale care va fi difuzată, azi, de la 20:30, la Prima TV.
Etichete: emisiune,
prima tv
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook