Începând cu 20 mai intră în vigoare prevederile Ordonanței Guvernului privind suspendarea înmatriculării vehiculelor. OG 14 din 18 august 2017 modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Informarea privind intrarea în vigoare, la data de 20 mai 2018, a O.G. nr. 14/2017 privind suspendarea înmatriculării vehiculelor poate fi găsită deja pe site-ul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Conform oficialilor instituției cele mai importante puncta din noua Ordonanță sunt legate de suspendarea înmatriculării vehiculelor care va opera în următoarele situaţii:
1) în cazul anulării sau expirării valabilităţii I.T.P. (inspecţia tehnică periodică);
2) în cazul netranscrierii transmiterii dreptului de proprietate a vehiculului de către noul proprietar în termenul prevăzut de lege de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului (90 de zile de la data înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare).
Pentru evitarea aplicării sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege (amendă din clasa a IV-a de sancţiuni, reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcilor cu numărul de înmatriculare), DROCIV recomandă poseosrilor de mașini să verifice data la care expiră inspecţia tehnică periodică şi să efectueze ITP în termenul înscris pe certificatul de înmatriculare (data valabilităţii fiind comunicată automat de către Registrul Auto Român şi preluată în aceeaşi manieră în sistemul de evidenţă al DRPCIV). De asemenea, este important să vă asiguraţi că, în cazul în care achiziţionaţi un vehicul, il veţi transcrie în următoarele 90 de zile pe numele dumneavoastră. Este recomandabil să verificaţi cu atenţie data întocmirii contractului de vînzare cumpărare sau în situaţia în care il achiziţionaţi de la o altă persoană decât proprietarul acestuia, data vânzării sale iniţiale.
Citește și: Unde poți verifica starea înmatriculării unui vehicul
Detalii tehnice
În Nota de Fundamentare a OG 14/2017 se arată că „circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, a pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii sunt reglementate de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Actul normativ definește înmatricularea unui vehicul ca operaţiune administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice, dovadă a atestării înmatriculării fiind certificatul de înmatriculare şi numărul de înmatriculare atribuit.
La nivel european condiţiile necesare pe care trebuie să le îndeplinească certificatele de înmatriculare emise de statele membre, sunt stabilite de Directiva 1999/37/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule, cu modificările și completările ulterioare.
Ordinul ministrului administrației și internelor nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, precum și Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.1454/2006 privind forma, dimensiunile şi conţinutul certificatului de înmatriculare şi ale celui de înregistrare, emise potrivit abilitării acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, au urmărit transpunerea Directivei 1999/37/CE.
Normele de drept ale Uniunii Europene în domeniul certificatului de înmatriculare, prevăzute în Directiva 1999/37/CE, au fost modificate prin Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 de modificare a Directivei 1999/37/CE a Consiliului privind documentele de înmatriculare pentru vehicule, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.127 din 29 aprilie 2014, statele membre având obligaţia să le transpună în legislaţia naţională.
Acest act european avea termen de transpunere 20 mai 2017 dar statele membre au obligația de a aplica măsurile stabilite prin actele cu putere de lege și actele administrative care transpun Directiva 2014/46/UE de la data de 20 mai 2018 (dispoziție imperativă).
Acest termen stabilit de Directiva 2014/46/UE permite statelor membre să ia toate măsurile de natură administrativă pentru a putea avea capacitatea să aplice dispozițiile de drept național la data de 20 mai 2018.
Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse Directivei 1999/37/CE prin adoptarea Directivei 2014/46/UE, au fost stabilite dispoziţii privind regimul menținerii vehiculelor într-o stare sigură și acceptabilă din punct de vedere al mediului pe parcursul utilizării acestora prin intermediul inspecțiilor tehnice periodice și controalelor tehnice în trafic, precum şi dispoziții privind o procedură de înmatriculare a vehiculelor care să permită suspendarea autorizării de a folosi în traficul rutier un vehicul care constituie un risc imediat pentru siguranța rutieră.
Astfel, în special în cazurile în care utilizarea unui vehicul pe drumurile publice ar crea un risc din cauza stării tehnice a vehiculului, ar trebui să fie posibilă suspendarea autorizării de utilizare a vehiculului respectiv pentru o anumită perioadă de timp. Pentru simplificarea procedurilor administrative aferente suspendării autorizării, ridicarea acesteia ar trebui să intervină fără a mai implica un nou proces de înmatriculare.
Deoarece aceste prevederi nu au corespondent în legislaţia naţională, în vederea transpunerii lor, se impune introducerea definiției măsurii suspendării înmatriculării în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, precum şi stabilirea regimului juridic al acestei măsuri administrative, respectiv situaţiile în care se inițiază şi încetează suspendarea înmatriculării şi sancţiunile aplicate în cazul nerespectării interdicției de a circula cu un vehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată.
De asemenea, pentru a reduce sarcinile administrative și a facilita schimbul de informații între statele membre, Directiva 2014/46/UE stabilește că informațiile legate de vehicule ar trebui înregistrate în format electronic. Această directivă nu ar trebui să împiedice un stat membru să considere baza de date electronică gestionată de autorităţile sale competente drept principală sursă de informații referitoare la un vehicul înmatriculat pe teritoriul său iar statele membre ar trebui să poată utiliza o rețea electronică care să includă date din bazele de date electronice naționale pentru a facilita schimbul de informații.
Astfel, potrivit art.1 pct. 3 din Directiva 2014/46/UE (ce vizează completarea art.3 din Directiva 1999/37/CE), statele membre înregistrează în format electronic datele referitoare la toate vehiculele înmatriculate pe teritoriul lor. Aceste date includ:
– toate elementele obligatorii specificate în anexa I punctul II.5 la Directiva 1999/37/CE, precum și elementele de la punctele II.6 (J) și II.6 (V.7) și (V.9) din anexa respectivă, atunci când aceste date sunt disponibile;
– alte date neobligatorii enumerate în anexa I sau date din certificatul de conformitate astfel cum este prevăzut în Directiva 2007/46/CE[1], atunci când acest lucru este posibil;
– rezultatul inspecțiilor tehnice periodice obligatorii în conformitate cu Directiva 2014/45/UE[2] și perioada de valabilitate a certificatului de inspecție tehnică.
De asemenea, potrivit art.9 din Directiva 1999/37/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/46/UE:
– statele membre își acordă asistență reciprocă la punerea în aplicare a prezentei directive;
– statele membre pot face schimb de informații atât la nivel bilateral cât și la nivel multilateral, în special în scopul de a verifica, înaintea înmatriculării unui vehicul, statutul legal al acestuia, dacă este cazul, în statul membru în care a fost înmatriculat anterior. Această verificare poate, în special, presupune utilizarea unei rețele electronice care să includă date din bazele de date electronice naționale pentru a facilita schimbul de informații.
2. Potrivit art.9 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, pentru a fi menținute în circulaţie, vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia mașinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h, a autovehiculelor cu șenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune animală, se supun inspecţiei tehnice periodice, conform legislaţiei în vigoare.
Conform art.10 alin. (1) din același act normativ, este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, precum şi a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulaţie.
Potrivit art.102 alin. (1) pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni conducerea pe drumurile publice de către persoane fizice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat.
3. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată cu modificări prin Legea nr.432/2006, a fost instituită obligația creării unei baze de date integrate care să asigure identificarea operativă a vehiculelor care nu au efectuată inspecția tehnică periodică.
Astfel, potrivit art. 1 din acest act normativ:
– Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din Ministerul Afacerilor Interne constituie şi administrează baza de date naţională integrată privind vehiculele rutiere înmatriculate, care se actualizează pe baza datelor furnizate în sistem informatizat de către Registrul Auto Român (RAR), referitoare la vehiculele care au efectuat ITP;
– societăţile autorizate să efectueze inspecțiile tehnice periodice ale vehiculelor sunt obligate să comunice săptămânal RAR datele vizate privind efectuarea ITP;
– RAR are obligaţia de a transmite Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor datele vizate în termen de 20 de zile de la efectuarea ITP. Transmiterea datelor se face cu titlu gratuit.
Acest act normativ stabilește inclusiv un mecanism de suspendare de drept a certificatelor de înmatriculare ale vehiculelor rutiere la împlinirea unui termen de 15 zile de la data expirării ITP, precum și un mecanism de informare a deținătorilor cu privire la suspendare. Astfel, suspendarea se comunică deținătorului vehiculului de îndată, în scris, de către Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor sau, după caz, de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor – (art. 3).
Potrivit art. 4 din acest act normativ suspendarea certificatului de înmatriculare încetează la data la care deținătorul vehiculului prezintă la Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor sau la serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor dovada efectuării ITP. De asemenea, suspendarea certificatului de înmatriculare se revocă de drept în cazul în care deținătorul vehiculului face dovada ca la data instituirii suspendării îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege cu privire la ITP.
De asemenea, acest act normativ instituie ca și contravenție conducerea pe drumurile publice a vehiculelor ale căror certificate de înmatriculare au fost suspendate în condiţiile acestei ordonanţe de urgență a Guvernului (sancțiune cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei).
Constatarea acestei contravenţii şi aplicarea sancţiunii aferente se efectuează de poliţişti anume desemnaţi.
De asemenea, potrivit art.102 alin.(1) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat constituie contravenţie şi se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv de la 1.305 la 2.900 lei).
În prezent, acest mecanism prevăzut în Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.189/2005 prezintă anumite dificultăți de implementare din perspectiva paralelismului de sancțiuni pentru situații faptice similare, a necesității informării deținătorilor vehiculelor cu privire la suspendare care presupune costuri suplimentare, respectiv a mecanismului administrativ de încetare a suspendării certificatului de înmatriculare (prezentare la sediul Direcţiei regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor sau la serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor pentru a face dovada ITP) care implică sarcini nejustificate pentru cetățean și bariere administrative pentru autorități.
Analiza acestor reglementări a relevat, pe de o parte, existența unor măsuri distincte aplicate pentru aceeași situație de fapt, iar, pe de altă parte, faptul că această problematică a necesității efectuării inspecției tehnice periodice, respectiv a sancțiunii aferente în cazul conducerii unui vehicul cu ITP expirat este incidentă domeniului circulației pe drumurile publice, respectiv înmatriculării vehiculelor și se impune ca mecanismul de suspendare a înmatriculării, respectiv a sancțiunilor aplicate să fie reglementate în mod unitar în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002.
4. Ordonanța Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică stabilește cadrul general de organizare și funcționare a sistemului de inspecție tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România.
Potrivit art.1 din acest act normativ, vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România pot circula şi pot fi utilizate pe drumurile publice din România numai dacă starea lor tehnică este conformă cu Reglementările privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosință conform destinației, prin inspecţia tehnică periodică (ITP), aprobate prin ordin al ministrului transporturilor.
Potrivit art.2 alin.(1) din acest act normativ, vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România pot fi menţinute în circulaţie numai dacă se face dovada încadrării acestora în cerinţele tehnice specifice stabilite prin reglementările prevăzute la art. 1, prin efectuarea inspecţiilor tehnice periodice.
Potrivit art.4 alin. (1) din acest act normativ, inspecţiile tehnice periodice se efectuează de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român» (R.A.R.), organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, prin reprezentanțele sale judeţene sau prin operatori economici autorizaţi şi monitorizaţi de R.A.R.
Art.4 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr.81/2000 stabilește că persoanele autorizate să efectueze inspecţii tehnice periodice trebuie să asigure posibilitatea conectării informatice la sistemul naţional de supraveghere informatică a inspecţiilor tehnice periodice, gestionat de R.A.R., şi prin personalul implicat în activitatea de inspecţii tehnice periodice trebuie să respecte cerinţele de utilizare a programelor informatice furnizate de R.A.R.
Potrivit art.61 alin. (1) din acest act normativ, R.A.R. ţine evidenţa informatizată a situaţiei inspecţiilor tehnice periodice realizate pentru vehicule.
Citește și: