Din mahalaua Oţetari la Viena imperială

11 iulie 2007, 00:00 de CAPITAL

Ultima modificare în 11 iulie 2007, 03:00

O carieră interesantă a avut-o copilul unui cojocar din târgul Bucureştilor. Era anul 1803 când Niculae, fiul lui Voicu cojocarul, a văzut lumina zilei. Niculae Voicu a făcut primii ani de ucenicie şcolară cu dascălul bisericii Oţetari, în mahalaua unde locuia. A învăţat astfel să scrie, să citească şi să socotească româneşte cu litere chirilice şi greceşti. După terminarea învăţăturii în mahala, care a durat patru ani, Niculae Voicu a fost luat de unchiul său

O carieră interesantă a avut-o copilul unui cojocar din târgul Bucureştilor. Era anul 1803 când Niculae, fiul lui Voicu cojocarul, a văzut lumina zilei.

Niculae Voicu a făcut primii ani de ucenicie şcolară cu dascălul bisericii Oţetari, în mahalaua unde locuia. A învăţat astfel să scrie, să citească şi să socotească româneşte cu litere chirilice şi greceşti. După terminarea învăţăturii în mahala, care a durat patru ani, Niculae Voicu a fost luat de unchiul său după mamă, Hagi Tudorache, în prăvălia din Hanul Sf.Gheorghe Nou, unde a început să înveţe meseria de negustor, ca băiat de prăvălie.

După doi ani, punându-se la curent cu treburile casei, Niculae a fost însărcinat special cu întocmirea corespondenţei pe care o purta firma Tudorache cu comercianţii din ţară. După încă doi ani, îl găsim trimis de unchiul său la Viena ca să înveţe, pe lângă un comisionar al firmei, limba germană şi să se specializeze în ramura de comisionariat. În acest moment, Niculae îşi schimbă numele din Voicu în Woikowitz. Se întoarce după trei ani la Bucureşti, ca „un tânăr frumos, îmbrăcat în haine scumpe turceşti, cum era portul pe acea vreme, având peste antereul de mătase o frumoasă fermenea îmblănită, al cărei guler şi margini erau de blană albă, încins cu un brâu de mătase înflorită“.

Sfătuit de unchiul său, Niculae s-a decis să se stabilească la Viena. Cu banii economisiţi, alături de o sumă obţinută de la părinţi şi ajutat financiar şi de firma Hagi Tudorache, Niculae îşi deschide în capitala Austriei o mare casă de comision „Niculae Woikowitz“. Devine în scurt timp cea mai importantă casă de comision din Viena, „cu care lucra întreaga negustorime din Ţările Româneşti“. Aceasta era puterea financiară a negustorilor români la mijlocul secolului al XIX-lea, deşi România încă nu exista! După 25 de ani, firma Woikowitz era una dintre cele mai cotate de pe piaţa vieneză. Actele de binefacere ale lui Niculae i-au adus titlul de cetăţean de onoare al Vienei, primind şi distincţiunea particulei „von“, adăugată numelui său, în 1859.
Majoritatea negustorilor români care plecau în Occident via Viena se opreau la Niculae Woikowitz, care „le era îndrumător şi sfătuitor în afaceri“.

A fost căsătorit cu o tânără austriacă din Boemia, numită Iosefina Nikitz. Niculae a murit în 1858 şi a fost înmormântat în cimitirul San Marc din Viena.