Operatorul aerian Blue Air îşi extinde activitatea în afara Europei şi realizează o serie de parteneriate pentru extinderea reţelei de distribuţie şi pentru perfecţionarea serviciilor de handling de bagaje pe aeroporturile din Italia. Luna aceasta, Blue Air a semnat un parteneriat cu Distal Group, consorţiul de companii din care fac parte Blue Panorama (care operează zboruri către în afara Europei), Blue Express (operator de zboruri domestice în Italia), CIM Air (agent de vânză
Operatorul aerian Blue Air îşi extinde activitatea în afara Europei şi realizează o serie de parteneriate pentru extinderea reţelei de distribuţie şi pentru perfecţionarea serviciilor de handling de bagaje pe aeroporturile din Italia.
Luna aceasta, Blue Air a semnat un parteneriat cu Distal Group, consorţiul de companii din care fac parte Blue Panorama (care operează zboruri către în afara Europei), Blue Express (operator de zboruri domestice în Italia), CIM Air (agent de vânzări) şi ITR (companie de handling aeroportuar). Una dintre cele mai însemnate realizări ale acestui parteneriat este reprezentat de demararea operării în exteriorul Europei pentru operatorul român de smart flying. Începând cu luna mai a acestui an, Blue Air va opera zboruri săptămânale către Bangkok şi Havana.
Curse pentru turişti
Dacă pentru cursele din interiorul Europei compania Blue Air se adresează în egală măsură tuturor segmentelor de pasageri (travel, business si ethnic), cursele către exteriorul Europei se vor adresa îndeosebi turiştilor, după cum a declarat directorul general al Blue Air, Adrian Ionaşcu.
„Ne-am setat ca şi strategia pe 2010 extinderea pe piaţa externă. Prin cursele către Bangkok si Havana deschidem strategia de extindere pe piaţa externă. Vom viza într-o primă etapă doar destinaţiile de vacanţă, urmând ca în următorii ani să evaluăm posibilitatea introducerii de curse pentru segmentul busines”, a afirmat acesta.
Cursele către aceste două destinaţii vor fi organizate în parteneriat cu Blue Panorama, una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa de Vest, parte a Distal Group.
Preţuri de la 350 de euro
Preţurile pentru capitala Cubei biletele pornesc de la 369,99 euro / segment. Către capitala Thailandei, Blue Air va oferi zboruri care pornesc de la 349,99 euro.
Tot în cadrul parteneriatului cu Distal Group, Blue Air îşi va extinde lista destinaţiilor din Italia. La cele 8 oraşe italiene existente deja pe harta zborurilor Blue Air, se adaugă Palermo, Torino Casele şi Lamezia Terme.
Prin parteneriatul cu Distal Group, Blue Air vizează atingerea unei poziţii strategice pe piaţa Europeană şi deschiderea către piaţa internaţională. În decursul anului 2010, reprezentanţii Blue Air şi managementul Distal Group vor explora posibilităţile de a extinde acest parteneriat.