Tari care de abia isi revin dupa efectele secundare ale crizei financiare din 1997-1998 si-au vazut tratamentul ales - cresterea rapida a exporturilor spre Vest - devenit deodata ineficient. Acest lucru a reliefat natura incompleta a reformelor care le-au fost impuse dupa ultimul dezastru. Din cele cinci tari cel mai grav afectate atunci - Thailanda, Malaezia, Indonezia, Filipinele si Coreea de Sud - numai Malaezia are un regim de raportare a monedei nationale, ringgit-ul, in stransa legatura cu
Tari care de abia isi revin dupa efectele secundare ale crizei financiare din 1997-1998 si-au vazut tratamentul ales – cresterea rapida a exporturilor spre Vest – devenit deodata ineficient. Acest lucru a reliefat natura incompleta a reformelor care le-au fost impuse dupa ultimul dezastru.
Din cele cinci tari cel mai grav afectate atunci – Thailanda, Malaezia, Indonezia, Filipinele si Coreea de Sud – numai Malaezia are un regim de raportare a monedei nationale, ringgit-ul, in stransa legatura cu dolarul. Daca dolarul se devalorizeaza, in 2002 vor fi presiuni puternice si asupra monedelor asiatice. Dar, deoarece majoritatea economiilor acestor tari sunt mai putin dependente decat in trecut de intrarile pe termen scurt de capital strain, consecintele ar trebui sa fie mai putin drastice.
Doua tari care au depasit cu mai mult succes ultima criza – Taiwan si Singapore – au fost primele care, in momentul de fata, au intrat in recesiune. Amandoua sufera de ceea ce s-a dovedit a fi o sursa de putere in anii 90: succesul in producerea componentelor electronice. Cand „balonul” dezvoltarii tehnologiei informationale in America s-a spart, exporturile lor s-au prabusit. Ambele economii sunt protejate de zeci de ani de politici economice extrem de prudente, impinse pana la paranoia, care au lasat rezervele valutare suficient de mari incat sa poata rezista la orice soc extern, cu conditia sa nu fie foarte dur. Totusi, Taiwanul va avea un an 2002 dificil. Spiritele vor fi iritate de eforturile Chinei, care va folosi slabiciunea economica a Taiwanului pentru a obtine concesii politice. Singapore, ca de obicei, se va uita cu neliniste la vecini si isi va face griji legate de instabilitatea din Indonezia. Partidul Actiunii Poporului va castiga usor alegerile din noiembrie 2001. Cand timpurile sunt grele, electoratul gaseste si mai putine motive sa irite Guvernul.
Coreea de Sud are motive sa se ingrijoreze in legatura cu ceea ce se intampla la vecini. Instaurarea administratiei Bush a aruncat o umbra asupra „politicii insorite” fata de Coreea de Nord, a presedintelui Kim Dae Jung. In 2002, necesitatile economice vor forta Nordul la un nou dialog. Presupunand, dupa cum pare si probabil, ca masinaria stalinista a represiunii nord-coreene va reusi sa evite falimentul total pentru inca un an (daca nu mai mult), putine lucruri se vor obtine din acest dialog. Desi domnul Kim a condus, dupa colapsul din 1997-1998, cea mai impresionanta relansare economica, in 2002 el va fi „falit”. Popularitatea lui s-a prabusit, iar candidatul gruparii de opozitie, Marele Partid National, Lim Hoi Chang, e mai bine plasat in cursa pentru a castiga alegerile prezidentiale de la sfarsitul anului 2002.
In Asia de Sud-Est, ca si in Coreea de Sud, recesiunea economica din America, Japonia si Europa a scos in evidenta esecul implementarii reformelor, devenite obligatorii dupa ultima criza. In Thailanda, Malaezia si Indonezia, sistemele bancare raman ineficiente din cauza presiunii creditelor neperformante asupra bilanturilor bancare. Asa cum a fost demonstrat in Japonia, o criza financiara de un an se poate transforma intr-o rana care nu se inchide timp de zece ani sau mai mult.
In 2002, dificultatile economice vor submina si mai mult atat puterea prim-ministrului malaezian, Mahathir Mohamad, cat si pe cea a lui Thaksin Shinawatra, nabab al telecomunicatiilor, care, in 2001, a devenit prim-ministru al Thailandei cu un imens suport electoral. Popularitatea ambilor lideri este bazata pe credibilitatea lor ca manageri economici si ca nationalisti care se ridica impotriva primejdiilor globalizarii. Ambele calitati ar putea fi testate cu severitate de o recesiune mondiala.
Totusi, teoria economica nu este totul. Regiunea va face fata provocarii „unei anume globalizari islamice”, numite astfel de catre Lee Kuan Yew, decanul ministrilor din Singapore, chiar inainte de atacurile din 11 septembrie asupra Americii. Unele guverne, mai ales cel al Malaeziei, poate ca exagereaza pericolul gruparilor teroriste islamice. Dar este sigur adevarat ca partidele islamice din Malaezia si Indonezia reprezinta acum, probabil, cele mai importante grupari de opozitie si ca in Filipine, Thailanda si parti din Indonezia, Islamul este legat de fortele separatiste care, cu siguranta, vor deveni mai puternice in conditiile unei recesiuni economice. La randul sau, acest lucru poate sa procure o scuza pentru cresterea influentei militare. Din motive diferite, in Indonezia, Filipine si Thailanda, in cursul anului trecut, influenta armatei asupra guvernului a crescut. In 2002, ea va incerca sa se asigure ca nu va fi fortata sa isi diminueze aceasta influenta.