Potrivit medicului din Timișoară, în cazul în care numărul cazurilor noi de coronavirus continuă să crească, trebuie să luăm în calcul restricționarea anumitor activități.
Totodată, trage un semnal de alarmă și avertizează populația cu privire la respectarea regulilor impuse, acesta fiind și motivul pentru care relaxarea se face gradual în fiecare țară.
„În ultimele zile numărul de cazuri a crescut de la o sută și ceva pe zi, până la peste 300 de cazuri azi. În momentul în care nu respectăm regulile, există riscul ca pandemia să se reactiveze. Populația trebuie să înțeleagă că pandemia continuă să existe în comunitate și regulile trebuie respectate.
De aceea relaxarea se face gradual: dacă ceva nu funcționează, să se poată lua măsuri de corecție”, a explicat dr. Virgil Musta, la Digi24.
Unde sunt cele mai mari riscuri de răspândire a virusului
În ceea ce privește riscurile de răspândire a virusului, medicul a adăugat că acestea sunt mult mai mari în spațiile închise, iar măsurile de relaxare sunt eficiente doar dacă se respectă condițiile impuse odată cu acestea.
De asemenea, revenirea la unele restricții nu este exclusă. „Trebuie să ne așteptăm la restricționarea unor activități”, a mai spus Virgil Musta.
Declarațiile medicului survin în contextul în care, în ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate peste 300 de noi cazuri de îmbolnăvire, aceasta fiind mai ridicată cifră de la începutul relaxării măsurilor.