Concluzia acestei săptămâni este că suntem mai strâns legat unii de alții decât ne-ar fi făcut plăcere.
Deschiderea și globalizarea au fost create pentru ca națiunile să se ajute unele pe altele, pentru ca granițele și obstacolele de o natură sau alta să nu mai ridice probleme de natură economica sau socială în interacțiunea dintre state.
În sine, ideea nu e rea. Criza ne-a făcut să ne dăm seama însă că legăturile dintre noi s-au transformat într-o dependență de care nu ne place pentru că a devenit inconfortabilă. Acum, cine este independent este fericit.
Statele Unite au devenit dependente de împrumuturi, acesta fiind principalul motiv pentru care au fost nevoite să-și majoreze plafonul legal de îndatorare.
China, la rândul ei, nu are prea multe opțiuni pentru rezervele de peste 3.000 de miliarde de dolari pe care le are, ceea ce înseamnă că trebuie să-I plaseze undeva, iar cel mai sigur loc sunt titlurile emise de americani, pentru că deși îndatorată, America reprezintă o națiune solvabilă.
Dacă ne uităm în Europa, dependența este pretutindeni. Grecia este dependentă de ajutorul financiar european și de la FMI, Italia are probleme mari cu nivelul de îndatorare și ar putea ajunge la mâna Mecanismului European de Stabilitate, ceea ce ar fi o veste foarte proastă pentru o țară precum Germania, care cotizează cel mai mult la acest fond. Dacă, Doamne ferește, începem să vorbim de un default, începem să vorbim și despre Franța, care are o expunere de 360 de miliarde de euro pe datoria Italiei.
Mai pe scurt, toată lumea și-ar fi dorit independența acum mai mult ca oricând. Din păcate, independența este încă departe. Întrebarea se va pune atunci, nu acum, acea independență va fi reală sau doar o iluzie?