Haiduc Premierul Emil Boc: „Dacă băncile vor lăsa povara crizei numai pe umerii românilor şi îşi vor retrage banii din ţară, putem să aplicăm taxa Robin Hood, numită şi supraimpozitarea profiturilor.“ PE SURSE Imobiliarii, bucuroşi de vacanţă Cu atât mai greu au fost loviţi dezvoltatorii din imobiliare cu cât criza i-a prins cu mai multe şi mai ambiţioase proiecte în derulare. Printre ei, şi Mohhamad Murad, preşedintele grupului Perla Majestic, care incl
Haiduc
Premierul Emil Boc: „Dacă băncile vor lăsa povara crizei numai pe umerii românilor şi îşi vor retrage banii din ţară, putem să aplicăm taxa Robin Hood, numită şi supraimpozitarea profiturilor.“
PE SURSE
Imobiliarii, bucuroşi de vacanţă
Cu atât mai greu au fost loviţi dezvoltatorii din imobiliare cu cât criza i-a prins cu mai multe şi mai ambiţioase proiecte în derulare. Printre ei, şi Mohhamad Murad, preşedintele grupului Perla Majestic, care include, între altele, lanţul Springtime şi Phoenicia Hotel. Criza de lichidităţi l-a obligat pe Murad să disponibilizeze personal şi să ajusteze salariile angajaţilor rămaşi, dar efectul nu putea fi decât o limitare a pierderilor, necum finanţarea proiectelor deschise. În acest moment, pare a nu avea vreo şansă să găsească resurse pentru finalizarea blocurilor aflate pe str. Gh. Ionescu-Siseşti, iar ansamblurile rezidenţiale din Aviaţiei şi de la Unirea se află într-o veritabilă fundătură. După ce prin martie Murad anunţa că le transformă în aparthoteluri, destinate aşadar închirierii, acum s-a răzgândit din nou şi încearcă să vândă la bucată apartamentele finisate şi complet echipate. Până la această oră, doar cåţiva potenţiali clienţi se interesaseră de apartamentele scoase la vânzare de Murad, care mai are acum o singură şansă: încasările estivale de la hotelurile sale de pe litoral. Speranţa moare ultima.
Fourmont, cavaler de Mioveni
După şase ani de când trăieşte şi munceşte pe meleagurile argeşene, directorul general Dacia, François Fourmont, a fost desemnat cetăţean de onoare al Municipiului Piteşti, într-un ceremonial prezidat de primarul Tudor Pendiuc. Acesta l-a elogiat pe francez pentru contribuţia la dezvoltarea industriei automobilului din România şi promovarea cu succes a municipiului pe plan intern şi internaţional. El a adăugat că „în perioada actuală de criză, există şi oameni care s-au preocupat de soarta comunităţii din Argeş, iar François Fourmont a fost unul dintre aceştia. În timp ce alte societăţi închid porţile şi concediază oameni, Dacia produce în continuare, şi încă bine“. La rândul său, François Fourmont s-a declarat onorat de distincţie şi a mărturisit că se consideră „un român adoptat“. În discursul de recepţie, François Fourmont a anunţat că Dacia susţine activitatea autorităţilor locale prin dotarea cu un automobil Dacia Logan MCV a Asociaţiei Municipiilor din România, al cărei preşedinte executiv este primarul Tudor Pendiuc. Să fie primit.
MAILBOX
10 întrebări privind „propunerea Boc 80%“
Cititorii Capital se îndoiesc de eficienţa, oportunitatea şi legitimitatea iniţiativei Guvernului a resuscita afacerile imobiliare prin garantarea creditelor pentru cumpărarea de locuinţe de către tineri.
1. În baza căror indicatori s-a ajuns la suma medie de 60.000 de euro pentru o locuinţă în România? Până la ora actuală, nu există niciun fel de statistici sau indicatori în sensul ăsta!
2. De ce se alege introducerea acestei măsuri, care este anticoncurenţială? De ce doar o parte a populaţiei are dreptul să beneficieze de această masură, în vreme ce toţi contribuabilii vor trebui sa plătească pentru ea?
3. Exigenţele BNR în ceea ce priveşte creditarea persoanelor fizice vor fi menţinute?
4. Prin ce organism al statului vor fi urmăriţi şi executaţi cei care nu îşi vor plăti ratele la creditele garantate?
5. De ce se alege stimularea în continuare a bulei consumaţioniste, mult umflate, atâta vreme cât tocmai consumul exagerat şi fără baze în economia reală a generat criza actuală?
6. De ce nu se alege relansarea economiei prin redirecţionarea acestui miliard de euro către construcţia de drumuri (stimulând astfel construcţiile) sau agricultura (încercând a se evita criza alimentară care se prefigurează din cauza secetei)?
7. Atâta vreme cât o persoană nu are bani de avans pentru o locuinţă sau nu are suficiente garanţii pentru un împrumut pentru a primi bani de la bancă, de ce eu, în calitate de contribuabil, sunt obligat să-i garantez împrumutul şi să-l finanţez în caz că respectiva persoană nu mai plăteşte ratele? Contribuabilii sunt mai proşti decât banca?
8. Atâta vreme cât o lege (salarizarea profesorilor) nu a fost respectată din cauza lipsei de fonduri, cum de se găsesc totuşi bani pentru un consum iresponsabil în imobiliare?
9. Tranzacţiile imobiliare sunt îngheţate ca urmare a preţurilor prea mari ale imobilelor.
De ce atunci se încearcă menţinerea artificială a preţurilor pe un palier foarte ridicat, amplificând efectele crizei în perioada următoare, din cauza celor care se îndatorează în mod inconştient?
10. Există o măsură mai subprime decât aceasta găselniţă? Se poate ceva mai rău decât atât? Oare nu veselia creditării iresponsabile a fost cauza crizei actuale?
MARIUS BALOMIREAN
OFSAID
Bravură Adversarul meu nu e Geoană sau Crin Antonescu, ci criza. Dacă vom avea un derapaj economic şi social, nu mai candidez pentru un nou mandat. Dacă vor exista semne că ţara iese din criză, mă voi considera îndreptăţit să candidez.
Traian Băsescu, şef de stat, în mijlocul unei revelaţii amintind de Don Quijote, despre un adversar pe care bucuros l-ar înfrunta prin neprezentare
Naturaleţe După ce că ducem turistul pe nişte drumuri care îi măresc aciditatea din stomac şi îi cresc nivelul crampelor, când ajunge acolo descoperă un lan de floarea-soarelui în loc de toaletă. Iar mititeii pe care i-a mâncat mai devreme au fost adormiţi, resuscitaţi şi criogenizaţi. Am închiriat şi am amplasat toalete în drumul spre Deltă, pentru că altfel bietul turist ar fi îndurat crampele, iar eu înduram acelaşi lucru atunci când primeam reclamaţii.
Ciprian Popescu, vicepreşedintele ANAT, pe marginea faimoasei iniţiative „top 100 toalete“
Şpil M-aş bucura dacă UE sau România ar prelua modelul malaezian. Acolo, de la Poliţie până la Parlament, totul se împarte pe criterii etnice: 10% indieni, 30% chinezi, 60% malaezieni. Ca în Parlamentul kosovar.
Sogor Csaba, europarlamentar român, glosând pe tema „ASEAN, copie a UE“
Miez Când e o situaţie de criză, e o situaţie excepţională. Ceva e dezechilibrat, iar reechilibrarea presupune să elimini excesele şi să le redistribui.
Ion Pogea, ministrul finanţelor, despre ceva ce n-am înţeles