„S-a atins limita absurdului în privinţa cheltuielilor bugetare”, a declarat recent Florin Pogonaru, preşedintele AOAR, o persoană altminteri extrem de ponderată în afirmaţii. Pogonaru este nemulţumit că, în ciuda sprijinului financiar internaţional, banii pentru investiţii publice se duc în cheltuieli salariale, instituţiile statului sunt disfuncţionale, instrumente birocratice care creează probleme mediului de afaceri.

ZOOM

Sindromul Ridzi, variantele locale

„Mă lăsaţi cu criza?! Că în criză suntem de 20 de ani!“ Aşa explică primarul Craiovei, Antonie Solomon, de ce sparge 4,5 milioane de euro pentru beculeţe de sărbători, într-un an de cumplită criză. Dar cazurile puse pe tapet de massmedia în ultimele zile sunt atât de numeroase, încât ne e teamă că ne-am înecat deja în banalitate. Tot la Craiova, alte surprize: 13,6 milioane de lei pentru monumentul „Asta-i muzica ce-mi place“, dar şi 800.000 de lei pentru revelion. La Constanţa, după ce a încheiat un contract de publicitate de 2,7 milioane de lei, primarul Mazăre cumpără automate de cafea de 613.000 de lei, dar şi ulei, zahăr, pâine şi carne de 16,2 milioane de lei pentru poporul alegător; angajaţilor primăriei, doar 625.000 de lei pentru „protecţie“ şi 40 de autoturisme de 1,85 milioane de lei. La Braşov, se construieşte un patinoar de 35 de milioane de lei, faţă de care cele două patinoare artificale mobile de la Sf. Gheorghe, de numai 733.000 de lei, par simple jucării.

La Râmnicu-Vâlcea, 40 de milioane de lei pentru mobilier urban şi echipamente pentru parcuri şi terenuri de joacă. Ş.a.m.d. Despre speţele de la Suceava şi Piatra-Neamţ, am mai vorbit. De altele, vom avea ocazia să vorbim, nu ne îndoim.

Ce au în comun toate acestea şi de ce au miros penal? Sunt cheltuieli smintite, inutile sau oricum inoportune, preţurile de achiziţie sunt bizare, de regulă la licitaţie a participat o singură firmă, iar firmele aparţin, tot de regulă, prietenilor, colegilor de partid, cumetrilor etc. Bomboana pe colivă o  pun chiar edilii în cauză, atunci când sunt luaţi la întrebări de jurnalişti: reacţii extrem de bizare, de la o aroganţă de prost-gust până la triste crize de nervi, asezonate cu înjurături şi măscări.

Dar dacă tot n-o să-i bage nimeni vreodată în anchetă, am putea avea măcar satisfacţia unor amenzi pentru manifestări contrare bunelor moravuri aplicate numiţilor Mazăre, Solomon şi primarului Florea de la Târgu-Mureş?

MAILBOX

Diplome, competenţe şi salarii

Comentarii ale cititorilor pe marginea articolului „Cum ne creştem viitorii specialişti”, publicat în Capital nr. 31 din 3 august 2009

Şanse de angajare. Daţi-mi voie să contrazic afirmaţia că studenţii cu „mastere de afară“ sunt automat curtaţi de companiile din ţară şi să vă împărtăşesc experienţa mea. Din timpul facultăţii am beneficiat de expunere la mediul internaţional, după care am făcut trei stagii în specializare, în două ţări din Europa. Momentan, mă aflu în curs de finalizare a „unui master de afară“. Din motive personale, doresc să mă întorc în ţară. Am prospectat piaţa muncii. Am încercat să mă ghidez şi după salarii, deoarece am luat credite în euro pentru a mă susţine şi a-mi plăti parţial studiile. Şi aici vine dilema. Ce am făcut şi am învăţat eu în străinătate mă supracalifică pentru ce am găsit în ţară. Pe de altă parte, firmele angajatoare nu acceptă să îmi dea un salariu mai mare decât unui începător, deoarece n-am experientă în domeniul lor. Ca atare, cerinţele mele salariale par „fitze“ şi apar ca un încrezut în faţa angajatorilor, pentru că îndrăznesc să vorbesc de un salariu de peste 700 de euro, din care să trăiesc în România, dar să îmi plătesc şi rata de 300 de euro în străinătate. Nu e problema lor, mi se spune. Ce credeţi despre acest caz? Vi se pare unic? Dacă da, atunci va încurajez să urmaţi discuţiile grupului romstudyabroad de pe Yahoo groups şi să vedeţi adevărata realitate despre studenţii noştri internaţionali. Dacă într-adevăr doreşte cineva să ajute, i-aş sfătui să înceapă prin a răspunde acelor studenţi care au vise, care doresc mult pentru viitorul lor, dar care suferă de piedici de toate felurile: administrative, birocratice şi mai ales financiare. (Trimis de Un student)

Cât valorează buna reputaţie. Chiar dacă vorbim de capitalism, nu înseamnă că n-ar trebui să am pretenţii salariale pe baza şcolii absolvite. În Europa Occidentală, în special în Franţa, te angajează pe un salariu exorbitant doar pentru că ai terminat una din „les grandes ecoles“ ale lor. De ce? Pentru că ei ştiu ce se predă în şcolile respective şi ştiu că doar cei mai buni ajung acolo. Când vorbim de SUA, noţiunea de şcoală bună se confundă cu o instituţie care permite studentului să-şi dezvolte competenţe cerute pe piaţa muncii, cum ar fi: spiritul de analiză, de observaţie, lucrul în echipă, comunicarea etc. La fel, după ce ai absolvit o şcoală din Ivy League, nimeni nu-ţi cere să demonstrezi ce poţi, pentru că se ştie deja de ce eşti capabil. (Trimis de Tot un student)

OFSAID

Vedenie Vânzările în hipermarketuri au crescut cu 20% în primele şase luni.
Marcel Hoară, şeful ARDDZI (o agenţie, nu contează), un personaj care apare în toate tocşoaiele şi se pricepe la absolut orice. Aici, încearcă să sugereze că, în plină criză, consumul poate creşte cu o cin­ci­me pe semestru. Ori trebuie să-i explice cineva cum e cu vânzările, cu nominal-real, cu importurile, cu cursul euro, ori ne-a luat de proşti, ceea ce e un pic mai grav. Altfel, afirmaţia lui Hoară era răspunsul lui la întrebarea: unde a fost îngropat codul de bune practici comerciale?

Macho Dacă insistă cu bărbăţia, ce aş putea să-i spun? Că aş putea să i-o arăt, însă doar dânsului.
Nicolae Nemirschi, ministrul mediului, exersând arta comunicării în Coaliţie. Aici, cu o replică la declaraţia deputatului Petru Călianu: „Nu cred că va fi bărbat şi îşi va da demisia. Aştept să văd bărbăţia lui Nemirschi.“

Scutire Nu a existat nicio decizie a par­tidului pe această temă. Eu am plecat legal şi scurt.
Adriean Videanu, ministrul economiei, explicând cum a fugit puţin în concediu, în ciuda interdicţiei instituite de primul-ministru.

Avansare Dacă domnul preşedinte nu va candida, domnul Boc este o variantă clară, la o adică, din partea noastră. Este între primii patru oameni din România ca şi credibilitate.
Vasile Blaga, adjunctul domnului Boc, despre ­credibilitatea unui premier care a scăzut în sondaje de la 50% la 22%, în doar şapte luni. Până la ora scrutinului, va ajunge probabil la un scor algebric (cu minus, adică). Doamne, şi cât de dor ne era de-un banc bun, dar aşa, ştii cum, bun-bun-bun.