DEPRESIE „Scaunul de prim-ministru nu este pe viaţă. Eu am venit cu bună credinţă de la Cluj să fac treabă. Nu se poate, asta este: las pe alţii să facă treaba.“ Emil Boc, mâhnit, antrenându-se pentru reîntoarcerea la îndeletnicirile dintâi. Dar atât de mâhnit, încât a uitat, pentru moment probabil, că mai are şi varianta de a ocupa scaunul de preşedinte de la Cotrocen. ZOOM La bordul Blue Air, cursul euro o ia razna Să spunem că la vreo oră şi ceva dup
DEPRESIE
„Scaunul de prim-ministru nu este pe viaţă. Eu am venit cu bună credinţă de la Cluj să fac treabă. Nu se poate, asta este: las pe alţii să facă treaba.“ Emil Boc, mâhnit, antrenându-se pentru reîntoarcerea la îndeletnicirile dintâi. Dar atât de mâhnit, încât a uitat, pentru moment probabil, că mai are şi varianta de a ocupa scaunul de preşedinte de la Cotrocen.
ZOOM
La bordul Blue Air, cursul euro o ia razna
Să spunem că la vreo oră şi ceva după decolarea aeronavei Blue Air ţi se face foame. Iei mata frumos, din buzunarul scaunului din faţă, catalogul cu produse comercializate la bord şi răsfoieşti, doar-doar ţi-o face ceva cu ochiul. Oferta nu e prea generoasă, dar când stomacul îşi cere drepturile, n-ai ce face, i te supui. Ai ochit un sandviş şi îi faci semn însoţitoarei de bord. Numai zâmbet, îţi gângureşte: 20 de lei, vă rog. Scoţi portofelul şi achiţi. Dar ceva te sâcâie. Al naibii, reflexul ăsta românesc de a transforma rapid, mental, în euro şi viceversa, tot ce cumperi când ieşi în străinătate. Îţi spune că domnişoara ar trebui să-ţi dea rest, dacă tot scrie în catalog că preţul amărâtului de sandviş e 4 euro, adică vreo 16 lei şi ceva, hai 17. Nici vorbă: la bordul Blue Air, euro este cotat la 5 lei! Altfel nu se explică de ce nici vecinul n-a primit rest. Zilele trecute, Blue Air şi-a anunţat rezultatele financiare pe primul semestru: cifra de afaceri s-a majorat cu 17,58% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, ajungând la 56.217.131 euro (237.759.113 lei). Ups! În bilanţ, rata de schimb este de 4,23 lei/euro. Şi cu onoarea nereperată a stewardeselor cum rămâne?
Prima Casă, primele victime colaterale
Nu mai puţin de 29 de bucureşteni au fost escrocaţi cu sume totalizând aproximativ 150.000 de euro de o bandă de indivizi care pretindeau că pot facilita obţinerea mult doritei locuinţe prin programul Prima Casă. Escrocii se dădeau drept angajaţi ai Primăriei Capitalei şi ai Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi erau înarmaţi şi cu hârtii cu antet ce păreau a fi emise de Guvernul României, ANL, Poşta Română şi SRI. Promiţând victimelor accesul în cadrul programului, escrocii reuşeau să le convingă pe acestea să achite de urgenţă un avans cuprins între 5.000 şi 8.000 de euro. Din totalul prejudiciului creat păgubaşilor, doar o treime s-a mai putut recupera. Dacă tot n-a ajuns să producă vreun efect economic (altul decât distorsiunile din piaţa imobiliară) ori social, Prima Casă intră cu fruntea sus în antologia ecrocheriilor cu ceva şarm şi un pic de tâlc.
MAILBOX
Rău cu răul, dar e mai rău fără rău?
Comentarii ale cititorilor noştri pe marginea articolului „Cu sau fără bugetari concediaţi”, publicat în Capital nr. 32 din 10 august 2009:
– Patru salariaţi din cinci. Ieri mi-am plătit impozitul forfetar. O aberaţie pe care nu cred că poate să mi-o explice cineva: impozitul minim calculat dupa cifra de afaceri din 2008 a reprezentat mai mult decât profitul pe trimestrul II din 2009. Dar cele patru funcţionare care operează plăţile stăteau degeaba, pe motiv că se face nu ştiu ce la calculator, iar eu trebuie să înţeleg şi să aştept politicos pe hol. Asta, vreun sfert de oră, până a venit un alt funcţionar ca să-mi taie chitanţă de mână. Concluzia mea după ziua de ieri: la Finanţe ar trebui concediaţi 4 din 5 (adică 80%) şi stopate orice investitii în tehnica modernă de calcul. Restul, cu nesăbuinţa de a cheltui, e tardiv, e post factum: un om a murit de ciroză şi rudele zic: „dacă ar fi băut mai puţin…“ (trimis de impozit)
– Adevăruri trunchiate. Chiar este bine să poţi intra la primărie şi să stai de vorbă cu un om pregătit în domeniul care te interesează. Este problema fiecărui primar să facă rost de bani de salarii, nu a guvernanţilor sau mai ştiu eu cui. Cele 20 de procente se pot obţine foarte simplu din reducerea pensiilor neruşinat de mari pe care le au unii şi din trimiterea la muncă a soldaţilor, miliţienilor, procurorilor şi a altor categorii „defavorizate“. (Trimis de Ionuţ)
– Nişte incompetenţi iresponsabili. Cheltuim iresponsabil, mâncăm banii înainte de a-i avea în buzunar şi ne văităm cu şapte guri dacă nu ne mai ajungem de pe o zi pe alta. Este rezultatul promovării asidue în guvern a unor incompetenţi preocupaţi să facă bani pentru neamurile lor proaste şi pentru partidele care i-au propulsat acolo, complet nemeritat. (Trimis de Stanciu)
– Pe capitole. 1) Angajările în sectorul public s-au făcut pe criterii politice în proporţie, poate, de 60% – ştiu cum şi, mai ales, de ce. Competenţa acestor oameni, în majoritatea cazurilor, este execrabilă 2) 20% – nepotismul – idem. 3) Poate că 20% au fost angajaţi pe cinstite, pe posturi prost plătite, că mai trebuie să mai şi muncească cineva în instituţiile noastre. Restructurare? Să nu vă gândiţi că vor fi daţi afara potentaţii politici, nepotiştii ori lingăii. Nu ei, ci furnicuţele. Cum vor arăta instituţiile publice după marea restructurare? Vă las să ghiciţi. (Trimis de Viorel P)
OFSAID
MOMELI O familie din mediul rural care investeşte în agricultură poate primi 25.000 de euro şi 60% reducere pentru utilaje.
Mircea Geoană, preşedintele Senatului, la o întâlnire cu pensionarii vâlceni, făcând vocalize pentru următoarea campanie electorală pe partituri din campania 2008. Totuşi, cam sărăcuţ repertoriul. Nimic nou, nimic-nimic?
PROFUND România trecea mai uşor de criză dacă investea în agricultură. Noi, numai 20 de milioane de români, am importat 70% din mâncarea pe care am consumat-o. Aţi văzut ce înseamnă dezvoltarea bazată pe consum. S-au aruncat banii pentru stimularea consumului şi, la prima adiere de vânt, România a intrat în dificultate din cauza crizei economice.
Noi nestemate din operele economice (incomplete, din păcate) ale preşedintelui Băsescu, străbătute de acea inconfundabilă gândire nesofisticată, uneori abruptă, dar întotdeauna justă. Ce demon, oare, ne îndeamnă să tot ieşim din cuvântu-i înţelept, punând ţara în pericol?! Va izbuti El, oare, să ne mântuie, cândva? Dar merităm noi, oare, aceasta de la Dânsul?
VORBE Firmele nu mai au nevoie de pile sau influenţă pentru a li se rambursa TVA.
Prim-ministrul Emil Boc ne transmite: 1) Că restituirea TVA se făcea până ieri pe căi penale (apropo, o mică omisiune: mita); ca de obicei, nimeni n-a fost prins în fapt, deci eterna corupţie fără corupţi. 2) Că aşa ceva nu se mai întâmplă – neam! Hai, bre, domnu‘ Boc, de ce-ţi baţi, bre, joc de popor?