Dacă există la Finanţe cineva care a auzit-o pe Maria Țoghină, şefa Radiodifuziunii, plângându-se că justiţia i-a refuzat dreptul (?!) de a mai lua taxa radio de la firmele suspendate, ar face bine să dea o fugă până la ministru pentru a-i da soluţia care să-l scape de grijile deficitului. După modelul Țoghină, să pună dl Pogea un impozit forfetar pe veniturile celor trecuţi pe lumea aialaltă, începând eventual cu cei înscrişi încă pe listele electorale. Cât despre
Dacă există la Finanţe cineva care a auzit-o pe Maria Țoghină, şefa Radiodifuziunii, plângându-se că justiţia i-a refuzat dreptul (?!) de a mai lua taxa radio de la firmele suspendate, ar face bine să dea o fugă până la ministru pentru a-i da soluţia care să-l scape de grijile deficitului. După modelul Țoghină, să pună dl Pogea un impozit forfetar pe veniturile celor trecuţi pe lumea aialaltă, începând eventual cu cei înscrişi încă pe listele electorale. Cât despre justiţie, se rezolvă. Trebuie doar ca magistraţilor să li se explice că se vor aduna atâţia bani la buget, încât li se vor putea plăti înzecit sporurile tăiate şi orice-ar mai putea dori şi cere onorabilii.
ZOOM
La ce-i bună licenţa de zbor la sol
Oricine a aterizat pe Otopeni s-a izbit, fie şi doar vizual, de oferta de nerefuzat a companiei Fly Taxi, singura agreată de conducerea aeroportului. Domnule, nimic de zis: maşini curăţele, şoferi educaţi, ba chiar parcă şi un pic treinuiţi, serviciu decent. Doar la tarif am avea o mică observaţie: cu Fly, zborul spre Capitală te costă 80-100 de leuţi. Altfel spus, cam dublu faţă de taximetrele oricărei alte companii, care, aţi ghicit, nu au acces în aeroport. Recent, sub cuvânt că doar Fly deţine „o licenţă de operare pe aeroport“, onor conducerea s-a decis să asaneze locul de taximetriştii concurenţi, care îşi ascundeau maşinile prin parcare şi întindeau ambuscade la uşa aerogării, doar-doar de-or prinde vreun pui de pasager. Situaţie neplăcută, trebuie iarăşi să recunoaştem. Dar nimeni altcineva nu se face responsabil de această promiscuitate decât aceiaşi şefi inspiraţi care au decis, pe muşchii lor, care este compania care trebuie să transfere pasagerii în oraş şi, implicit, la ce tarif, pe buzunarul celor din urmă. Înainte de a fi o soluţie bună sau proastă, schema asta cu un unic furnizor de servicii se arată a fi ilegală şi imorală. Nu ştim dacă povestea asta ar putea înduioşa Consiliul Concurenţei (care probabil are alte treburi mai serioase decât asta), dar în mod cert este o chestiune care trebuie să preocupe Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Altminteri, de ce n-ar decide şefii de la Otopeni şi cu ce companie aeriană ai voie să zbori ori ce fel de biscuiţi ai dreptul să ronţăi pe scara avionului?!
Minciunile altora sunt dăunătoare
Nu ştii ce să faci mai întâi când dai cu ochii de HG nr. 961/2009, care limitează libertatea edililor actuali şi potenţiali de mai mai face promisiuni naivilor cetăţeni: să te încânţi de ineditul absolut al abordării ori să te revolţi de tupeul şi ipocrizia campionilor promisiunilor electorale – cei care au clocit şi semnat HG nr. 961? Oricum, aceştia scapă din vedere câteva detalii: 1) Primarii nu fac politicile şi nu iau deciziile majore. 2) Ar trebui să se creeze mai întâi instituţia city managerului. 3) Judecata din HG e la fel de bună şi pentru guvern. Doar sancţiunile ar fi mai mari.
MAILBOX
În emigraţie
Reacţii ale cititorilor la articolul „Banii trimişi de emigranţii români, la jumătate faţă de anul trecut“, publicat în Capital nr. 36 din 7 septembrie 2009
Facturile şi rata. Locuiesc în Toronto cu soţul meu, avem locuri de muncă bune, dar facturile lunare şi rata la casă înghit mulţi bani. Majoritatea românilor trimit acasă 100-200 de dolari canadieni. (Camelia) • Finlanda. 73.000 euro/an (brut), adică vreo 3.900 euro/lună (net). În telecom, cu multe ore suplimentare. (XYZ) • Spăl geamuri. Sunt de un an în Londra, cu frate-meu, lucrăm 7/7, 8:00-20:00. Câştigăm fiecare 500 lire/săptămână, cu ciubuc. N-avem timp de ieşit în oraş. Trimitem împreună acasă max. 600 lire/săptămână. Chiria e scumpă, facturi de plătit, abonamente, asigurare auto, benzină, 8 lire/zi dacă mergem în C-zone (centru), 110 lire Council Tax. (Ion) • Nevasta mea. Câştigă peste 5.000 euro brut sau 2.700 euro/lună net. E funcţionară de comerţ exterior la o fabrică. Primeşte 13,5 salarii/an. Nu a făcut facultate în România, dar acum termină IULM la Milano. (Oarecare din Italia) • Poveşti. Trăiesc în Spania de 7 ani şi nu am ajuns să trimit acasă 1.200 de euro. Poate doar dacă furi sau cerşeşti, amigo. Am un contract fix şi 1.500 salariu brut, ca second manager. În Spania şi în Italia, foarte puţini trec de nivelul ăsta. (Alex Ursul) • Muncesc cinstit. Lucrez în Germania ca director în alimentaţia publică (F&B Manager) şi am 1.490 euro net. Dacă trimit 1.200 în România, îmi rămân 9 euro/zi. (Ion Germanu) • Nu cred. Italienii câştigă 2.000 pe lună. Şi românii, dar nu chelneri sau muncitori. (2000) • Hmm… IPoţi să faci 2.000 net (peste 3.000 euro brut) dacă ai 2 joburi, dar 90% nu trec de 1.200/lună. (Ştefan B.) • De ce nu credeţi? Am locuit 7 ani în Milano, am lucrat în IT şi aveam 2.400 euro net. În Italia, cine are contract permanent primeşte 13 salarii (contratto metal-meccanico) sau 14 (contratto commercio), plus acel TFR (termine fine rapporto) – încă un salariu pentru fiecare an lucrat. (Ba se poate) • Depinde ce vrei. Am lucrat 8 ani în Spania, majoritatea la negru, în construcţii. Am câştigat minimum 2.000 euro, dar şi 4.400 într-o lună bună. Cu munca pe 4 ani mi-am cumpărat apartament în România. Apoi m-am căsătorit, am schimbat profesia, am făcut un curs, stăteam la birou cu 1.450 euro. Cu copil şi soţie casnică, n-am pus nimic deoparte. Am dus copilul la socri, soţia s-a angajat să îngrijească o bătrână (800 euro, casă, masă) şi am economisit 5.000 euro în trei luni. Concluzia: fie faci bani şi faci sacrificii (e bine să ai soţia cu tine, contează moral, dar să lucreze şi ea), fie consideri acea ţară noua ta lume, faci studii, te integrezi, investeşti şi trimiţi mai puţin acasă. (Ion).
OFSAID
METODĂ Nu există cifre, pentru că astea sunt chestiuni viitoare.
Ministrul Constantin Niţă despre impactul scutirii de impozit pe profitul reinvestit. Ce proiecţii, ce simulări, ce studii de impact?! Nu, dom’le, facem ca la impozitul forfetar: întâi tăiem, după aia măsurăm. Hai, că o descurcăm noi, că doar nu-i prima oară!
INDEED Englezii au o vorbă: enough is enough! I-am răbdat destul!
Ministrul Radu Berceanu, despre partenerii de coaliţie. Despre minunata guvernare au şi românii o mulţime de vorbe şi zicători, viu colorate, faţă de care aia cu „i-am răbdat destul!“ e un mare eufemism.
CONTROL În România, justiţia se autoguvernează. Cred că e cazul să se intervină. Pentru mersul justiţiei, cineva trebuie să răspundă. Nu se poate ca un asemenea domeniu să rămână în afara deciziei politice.
Monica Macovei, ex-ministrul justiţiei, despre daunele aduse democraţiei de independenţa justiţiei, drept pentru care trebuie pusă sub control politic. Acum, că ne-aţi zis-o verde-n faţă, am înţeles în fine încotro băteaţi cu reforma justiţiei.
DESCÂNTEC De acum, singura direcţie economică este în sus.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la a doua încercare de a redresa economia din vorbe, în duet cu premierul Boc. Domnu’ guvernator, încă o glumă de-asta şi n-o să vă mai ia nimeni în serios.