Ținuta, purtările şi discursul primarului Constanţei, Radu Mazăre, la deschiderea anului şcolar vor rămâne pe veci de pildă generaţiilor viitoare: „Nu eram printre elevii silitori, nu eram tocilar. Îmi ziceau ăia brânză bună în burduf de câine. Alergam după gagici şi învăţam la două-trei materii, care îmi trebuiau pentru facultate. Mă chinuiau mama şi şcoala. Şcoala mă chinuia să învăţ şi mama mă chinuia că trebuie să învăţ, dar trebuia să învăţ,
Ținuta, purtările şi discursul primarului Constanţei, Radu Mazăre, la deschiderea anului şcolar vor rămâne pe veci de pildă generaţiilor viitoare: „Nu eram printre elevii silitori, nu eram tocilar. Îmi ziceau ăia brânză bună în burduf de câine. Alergam după gagici şi învăţam la două-trei materii, care îmi trebuiau pentru facultate. Mă chinuiau mama şi şcoala. Şcoala mă chinuia să învăţ şi mama mă chinuia că trebuie să învăţ, dar trebuia să învăţ, că dacă ajungeam mare, ajungeam nătărău, şi dacă nu învăţam, nu era bine. Nu puteam să mai am maşinuţe, nu puteam să mai am jucării. Aşa, dacă am învăţat, vezi cum m-am făcut mare? Celor care sunteţi mai mari vreau să vă zic că trebuie să aveţi grijă de distracţie, cum o faceţi, să n-o luaţi prea pe alături. Ştiţi voi la ce mă refer. În rest, vă învaţă profesorii.“
ZOOM
Balada lui Boc
Riguros vorbind, balada premierului este în durerile facerii. Treabă migăloasă, colectivă şi, nu-i aşa, anonimă. Şi de ceva durată. Drept nucleu al viitoarei balade pare să se impună un jingle pentru un ziar din branşă: „Cri, cri, cri… Criză gri…/Nu credeam că o să vii/Înainte de scrutin,/C-aş mai fi redus puţin/Jaful de prin vistierii,/Ca să nu mă împrumut/Cu dobânzi la FMI,/Că-i dobânda pipărată/Şi mă află lumea toată!/Cri, cri, cri… Criză gri…/Tare-s mic şi încrezut!“ („Balada unui creier mic“). Pe acest trunchi se altoiesc, zi după zi, nenumărate catrene, haiku-uri şi cimilituri, dedicate aceluiaşi mare om de stat, precum cele afişate de profesorii băimăreni participanţi la un protest în ajunul deschiderii şcolii: „Ce e vidul care doare? Capu’ la Boc să fie oare?“ sau „Boc şi cu al lui Guvern vâră şcoala în infern“ sau „Bocule, eşti mic la stat, dar te dai mare la sfat“ sau „La noi e criză-n buzunare. La voi, în capetele goale“ sau „Gogoşeria Guvernului: Avem (prim)ministru, are valoare şi la gogoşi e cel mai tare“. ş.a.m.d. Nu mai reproducem şi ilustraţiile, că şi-aşa e prea dureros.
Se întoarce. Partea a II-a + Răzbunarea
Mulţi alţi eroi ai zilei par să tânjească după onoarea de-a intra în legendă, asemeni premierului. Şi ostenesc. Şi se străduiesc. Fără preget. Vezi cazul autorilor impozitului forfetar, care ar fi o telenovelă perfectă, cu interminabile răsturnări de situaţii, dacă n-ar fi o operă de haiducie fiscală. Se bagă forfetar. Ba nu se bagă. Ba se bagă.
O vreme. De-a pururi. Doar anul ăsta. Ba pân-la toamnă. Rămâne şi la anul, dar numai în turism, unde toată lumea face evaziune. Ministrul Niţă a fost cu ideea. Nu, dom’le, Niţă cere abrogarea. Ba nu. Ba da. Şi Videanu e împotrivă. Era, dar nu mai e. Că uite ce zice Boc: forfetarul a fost bun, ne-am atins scopul cu el, am adus economia subterană la suprafaţă. Şi-l scoate de la anul. Nu, din trimestrul III. Ba de la anul. Ei, o să-l mai lase pe ici-colea. Update: Vezi că habar n-aveţi?! Forfetarul rămâne. A zis Blejnar. Dar trece la administraţia locală, c-aşa-i normal. Normal? NORMAL!?!… (Va urma)
MAILBOX
Banca şi Fiscul
Reacţii ale cititorilor la articole publicate în Capital nr. 37 din 14 septembrie
Comisioane-amendă pentru lipsa tranzacţiilor şi închiderea conturilor
Jaf la bancă. Este un adevărat jaf ce se întâmplă în România. Eu locuiesc în Anglia. Dacă băncile de aici ar îndrăzni să ceară comisioane pentru persoanele fizice, ar cădea guvernul. Aici, comisioane se aplică numai conturilor firmelor şi unor conturi speciale. Cum încurajează guvernul din România persoanele fizice ca să facă economii şi să îşi depună banii la bancă?! Cum tolerează guvernul asemenea practici, când sunt atâţia pensionari care încearcă să pună un ban deoparte pentru zile negre?! (Anca) • Am închis toate conturile. La începutul anului, am venit în România pentru o succesiune. Evident, notarii m-au uscat de bani. Dar surpriza a fost la bancă. Tatăl meu decedase în 1991. La scurt timp, am plecat din ţară. Nici nu m-am mai gândit la conturi bancare. Ca să-mi semneze documentul de succesiune, banca m-a penalizat cu 4.200 lei (aproape 1.000 euro) pentru „cheltuieli de administrare a contului“. La întrebarea mea „ce s-a administrat, pentru că nu au existat tranzacţii şi nici bani în cont, timp de 18 ani?“, funcţionarii au dat din umeri cu nonşalanţă. Vă recomand să fiţi foarte prudenţi cu „detaliile“ pe care le oferă băncile în România. Este pur şi simplu un jaf. Am fost sfătuit de un avocat să-i dau în judecată, dar am renunţat: pierdere de timp, nervi şi stres inutil. Am verificat atent şi am închis toate conturile, iar pe viitor o să evit orice tranzacţii cu băncile din România. (north of 60)
De ce antreprenorii români aleg calea exilului formal
Este normal. Într-un mediu de afaceri cum e cel românesc, este normal să cauţi orizonturi mai convenabile din punct de vedere fiscal. Aici plătesc impozite doar cei mici, firmele mari au metode să îşi gestioneze singure profitul. Cât timp ne vom încapăţâna să avem o politică greşită faţă de agenţii economici, la noi nu va fi bine. Trebuie să înţeleagă şi bugetarii că firmele trebuie susţinute, nu prigonite. Pentru cei de la stat, agenţii economici sunt nişte hoţi care vor să se îmbogăţească de pe urma poporului. Nimeni nu se gândeşte la efectele directe şi indirecte ale activităţii firmelor în România. (Vil) • Într-adevăr, normal… Dar din alte motive decât cele fiscale. Chiar dacă România va adopta o lege a holdingului, oamenii de afaceri români vor continua să pornească holdinguri în Cipru. Din aceleaşi motive ca danezii, nemţii, suedezii sau ruşii: simplitatea operaţiunilor. În România, încă poţi rula o afacere cu cca 16% fiscalitate, dar sunt prea multe ponoase. (TC)
OFSAID
ALBA-NEAGRA Coeficientul de referinţă din lege poate sau nu să fie egal cu salariul minim. În lege, nu era prevăzut.
Gheorghe Pogea, ministrul finanţelor, dă reţeta după care se fac politicile: poate visăm la noapte şi mâine vă spunem la conferinţa de presă. Oricum, legea salarizării e şi destul de vagă, şi provizorie, ca s-o sucim după cum ne va veni bine. Ce nu vă e clar?
CUGETARE Se spune că investiţiile nu merg fiindcă suntem corupţi. Eu cred că suntem proşti.
Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanţelor, copleşit de amintiri, trece milimetric pe lângă un aforism: ticăloşia unei guvernări corupte poate fi întrecută numai de aberaţiile cu care-şi acoperă urmele.
NIZNAI E-mailul îmi este practic blocat de sesizări. Foarte mulţi vin şi ne spun că pierd avansurile pe care le-au înaintat în diverse precontracte, că pierd celelalte acte pe care le-au întocmit datorită faptului că durează foarte mult procedură.
Emil Boc, prim-ministru, explică marele fâs al micuţului său program Prima Casă. Impact economic a avut (distorsionarea pieţei), iată şi impactul social: tineri care-şi pierd banii, timpul şi iluziile. Noroc că nu s-au înghesuit prea mulţi. Destui, totuşi, cât să-i umple inboxul premierului. Care se plânge de propria-i ineficienţă cu detaşare şi seninătate, ca şi cum n-ar avea vreo legătură cu aparatul de stat. De-o pildă: ştiţi dvs. cât câştigă un şofer de demnitar?! – întreabă el revoltat poporul. Retoric, că doar la asta-i meşter. Şi iar se miră. Doamne, că tare-i inocent şi dulce, să-l mânci, nu alta!