După cinci ani
A zecea parte din Autostrada Transilvania, adică 42 de kilometri ai tronsonului 2B Turda-Gilău, a fost gata pentru tăierea panglicii înainte de alegeri. Statul va plăti anul acesta 420 de milioane de euro firmei Bechtel, constructorul selectat în 2004.
ZOOM
Foame de bani la Guvern
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) „amanetează” o parte tot mai mare din PIB-ul ţării prin împrumuturile uriaşe cu care încearcă să îşi finanţeze deficitele pe final de an. Pentru luna decembrie, MFP a programat două licitaţii de obligaţiuni pe trei şi cinci ani, cu o valoare însumată de 1,8 miliarde de lei, după ce, în ultima săptămână din noiembrie, a împrumutat de la băncile comerciale o sumă record – 1,423 miliarde de euro. Împrumutul, de aproape trei ori mai mare decât fusese programat, a fost obţinut după ce Banca Naţională a României a eliberat băncilor o parte din rezerva minimă obligatorie în valută. A fost cea mai mare sumă atrasă vreodată de statul român, atât de pe piaţa internă, cât şi de pe piaţa externă, excluzând acordurile cu instituţiile financiare internaţionale. Echivalent cu aproape 1,2% din PIB-ul estimat pe 2009 şi înlocuind valoarea celei de-a treia tranşe de la Fondul Monetar Internaţional, amânată pentru anul viitor din cauza neaprobării bugetului, împrumutul împovărează contribuabilii nu doar cu valoarea uriaşă ce trebuie rambursată la o dobândă medie de 4,25% pe an, ci şi cu riscul valutar.
Pe lângă împrumutul gigant în euro, Finanţele au mai atras în noiembrie şi 1,72 miliarde de lei prin titluri de stat. Suma a fost de şase ori mai mică decât cea programată, reticenţa băncilor de a împrumuta statul în lei explicându-se prin preferinţa de a cumpăra titluri în euro, din rezerva eliberată de BNR.
De la începutul anului, statul a împrumutat prin titluri de stat în lei peste 60 miliarde de lei, de şapte ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut, şi de cinci ori cât împrumuturile totale din întregul an 2008.
Doi pe un petic de autostradă
Inaugurarea primului tronson din Autostrada Transilvania a adunat mai mulţi politicieni dornici să-şi asume meritele decât kilometri de drum. Reprezentanţii PD-l, veniţi alături de premierul interimar Emil Boc şi de ministrul interimar al transporturilor, Radu Berceanu, la tăierea panglicii, s-au trezit concuraţi în faţa camerelor de luat vederi de membrii PSD. Fostul ministru de interne Ioan Rus, însoţit de liderii PSD Cluj, a ţinut să vină la inaugurarea celor 42 de kilometri pentru a aminti contribuabililor că planul autostrăzii aparţine în exclusivitate guvernului Adrian Năstase, care a început proiectul construcţiei în 2004, prin contractul cu Bechtel.
MAILBOX
Reacţii ale cititorilor la articolul „Pot scădea impozitele?“, publicat în Capital nr. 48 din 30 noiembrie 2009
Soluţii în turism. Impozitele deghizate in taxe locale pot fi scăzute:
1. De ce firma de salubrizare percepe două preţuri pentru aceeaşi cantitate de gunoi transportată, de la persoane fizice şi de la firme?
2. Taxa de oraş poate scădea de la 5% la doar 2%.
3. În locul taxei salvamont percepute pensiunilor montane, se poate introduce, ca în Spania, vigneta de asigurare montană, de cinci lei, disponibilă în toate localităţile din apropierea zonelor de ascensiune. Dacă nu o ai pe munte, poţi plăti de zece ori mai mult la un eventual control. Costă cât un pet de bere, dar poate ajuta doi dintr-o lovitură, actualul plătitor şi accidentatul.
4. Contractul cu firma de deratizare poate fi mai flexibil şi taxa unică de 800 lei/an poate fi redusă la una de 200 lei plus plăţi opţionale.
5. Taxa de pompieri poate fi scăzută de la 400 de euro, la 100 de euro.
6. Comisionul de transfer bancar extern pentru TVA ce va trebui colectată şi vărsată altor state UE poate fi redus de la min. 30 euro la cinci – zece euro. (Trimis de Pensiunea urbană)
Scepticism. Discuţia faţă de scăderea impozitelor pare purtată de combatanţi politici care pornesc cu „finish”-ul, de la efect. Desigur, în aceste condiţii economice, cel care vrea să câştige voturi folosind demagogia (populismul ieftin) că el şi guvernul pe care-l va susţine va reduce fiscalitatea imediat, va atrage din partea oamenilor raţionali o antipatie majoră. Nu ţine. Mai întâi, reduceţi raţional cheltuielile, redistribuiţi resursele spre investiţii, menţineţi echilibrul bugetar, finanţaţi deficitele din diferite surse şi reduceţi în final fiscalitatea. Anul 2010 nu seamănă nici pe departe cu un alt an din perioada 2004-2008. De aceea, cel care susţine scăderea fiscalităţii în perioada următoare este un demagog. Iar dacă o va şi face, consecinţa va fi tragică: deficit bugetar major, pentru că eu cred că nimeni nu se va atinge de cheltuieli. (Trimis de Viorel P.)
Anestezic. Acordul cu FMI e ca morfina, îţi uşurează durerea pe moment, dar de murit, tot mori. Nu trebuie să fii mare economist, trebuie doar să ai puţin bun-simţ ca să-ţi dai seama că din bani împrumutaţi nu poţi să o duci bine decât când îi primeşti, şi că o vei duce foarte rău când o să trebuiască să-i dai înapoi. (Trimis de Mircea)
OFSAID
Lipsuri Un ministru al transporturilor este asemenea unui croitor. Dacă îi dai trei metri de stofă, îţi face un costum foarte bun. Dacă îi dai doar un metru, îţi face un costum cu pantaloni scurţi.
Ministrul Radu Berceanu dă de înţeles că croitorul viitoarei autostrăzi Iaşi – Tg. Mureş va avea material să facă, în cel mai bun caz, un costum de baie.
Microbişti Voi discuta pe teme sportive cu Iohannis.
Crin Antonescu, pregătit să-şi împărtăşească abilităţile sportive: saltul în sondaje, maratonul mitingurilor, sprintul către putere.
Prudenţă Evident că există riscul, noi credem foarte, foarte mic, să nu funcţioneze şi atunci trebuie să avem o cale onorabilă de ieşire pentru toată lumea.
Klaus Iohannis îşi asigură o portiţă de întoarcere la primăria Sibiu pentru situaţia în care PSD şi PNL nu îl vor susţine cât au promis în funcţia de premier.
Spaimă Reamintim românilor de pericolul atacării cotei unice. Hackerul cotei unice, aşa cum am văzut de multe ori, este şi va fi Mircea Geoană.
Administratorul de sistem Gheorghe Flutur, în timpul liber vicepreşedinte PD-L, lansează un avertisment informatic, sugerând şi cel mai potrivit firewall: votul pentru candidatul partidului său, Traian Băsescu.
Armonie Maneaua asta se poate da în emisiuni electorale.
Urechea muzicală a preşedintelui CNA, Răsvan Popescu, a constatat potrivirea dintre ritmurile emisiunilor electorale obişnuite şi noul şlagăr lansat de manelistul Nicolae Guţă, alături de Roxana – prinţesa Ardealului, care îndeamnă la vot în favoarea lui Traian Băsescu pe posturile Etno TV şi Taraf TV.