Şeptelul global de vite şi juninci numără 1,7 miliarde de capete, ocupă un sfert din solul planetei şi este direct ori indirect responsabil pentru 18% din emisiile de gaze cu efect de seră. La asemenea parametri nesimţiţi, se vede treaba că şeptelul are, cum-necum, legătură cu criza financiară. Că doar o fi contribuit cumva. Ba chiar foarte mult. Mai c-ar merge o măsură în pachetul anticriză, măcar o suspendare de şeptel, acolo, în contrapartidă cu o relansare a creditului.

Şi contraexemple

Parcă mai prinzi niscai curaj când vezi cât de rău au ajuns alţii. Cu tot atâţia bugetari ca şi noi, la o jumătate de ţărişoară, grecii au spart bani europeni în sporuri şi bonusuri (dar cam puţine, cu denumiri deloc nostime şi, Dumnezeule, mărginite: nu mai mult de 16 salarii anual) până au dat faliment. Bulgarii, şi ei loviţi de filoxera balcanică, se luptă să taxeze salariile nesimţite ale bugetarilor (de până la 36.000 euro, bietul premier câştigând doar 1.500) şi depozitele bancare de peste 50.000 euro. Asta era varianta soft. Soluţia hard core, în Coreea de Nord, unde ministrul de finanţe a fost executat, fiindcă n-au ieşit nişte reforme; ei, şi cineva trebuia să plătească, totuşi.

Dacă-i la mişto, e OK

Danielus Funerius, magister eruditum, ministerium educationes, dixit: „Avem bani pentru plata salariilor tuturor profesorilor care sunt încadraţi legali (sic). Salariile au fost şi vor fi plătite la timp. Ştiu că salariile profesorilor nu sunt unele grozave, dar să nu mai spunem că profesorii mor de foame. Aţi văzut dumneavoastră vreun profesor sau vreun funcţionar al statului să moară de foame din cauza salariului? În spatele acestor mesaje se ascunde o întreagă campanie de dezinformare, profesorii fiind bombardaţi zilnic cu mesaje care anunţă lucruri fataliste.“

Ceea ce ne spune Magistrul, de fapt, este că: 1) Există bani de salarii, dar nu şi pentru cei încadraţi ilegali (sic). 2) Salariile sunt plătite la timp (imaginile cu profesori protestând că n-au primit salariile sunt, evident, o făcătură). 3) Este indecent să spunem că profesorii mor de foame (indiferent cât de indecente ar fi salariile lor). 4) Nu se cunosc cazuri de bugetari care să fi murit de foame, dar dacă s-ar întâmpla, nu din cauza salariului ar muri de foame. 5) Odată demontată, piesă cu piesă, toată povestea asta cu salariile profesorilor, nu rămâne decât o mare manipulare mediatică.

Iar ceea ce am vrea să-i spunem dlui Funeriu este că, pentru un titular al portofoliului educaţiei, limba pe care o foloseşte este mai degrabă neîngrijită, vădind dificultăţi (legate de controlul semantic, morfologic, stilistic etc.) similare cu ale predecesorilor săi în funcţie; nimic nou, deci, iar grav nu mai e socotit demult. De coerenţa discursului nu mai pomenim, pentru că oricum politicienii şi cei asimilaţi lor nu sunt ţinuţi de vreo regulă a logicii. Una peste alta, doar chestia aia cu campania de dezinformare poate fi motiv de preocupare: dacă a spus-o serios, atunci sună a doagă paranoidă (cazuri au mai fost, destule). Dar dacă a zis-o doar aşa, la plezneală, atunci este OK.

MAILBOX

Cui prodest?

Reacţii ale cititorilor la articolul „Mărirea şi decăderea MBA-urilor“, publicat în Capital nr. 11 din 22 martie 2010.

– Supraevaluare. Excelent program pentru formarea birocraţilor de corporaţie şi a analiştilor miopi, dar nu a managerilor şi în niciun caz a liderilor. Just what the doctor ordered… (Trimis de Paul) l Inutil. MBA pentru a deveni angajatul cuiva = penibil. Mai bine aţi forma antreprenori. (Trimis de Mircea)

– Cum sunt strugurii? Câţi dintre voi aţi convins un angajator să investească în voi? Câţi dintre voi aţi urmat un curs de MBA sau EMBA? Câţi dintre voi vă permiteţi, pe bune, să consumaţi numai produse premium, de vă gândiţi numai la top 100 MBA? Câţi dintre voi vă puneţi problema să aveţi weekendurile ocupate timp de doi ani, doar ca să învăţati ceva în plus? Câţi dintre general managerii mondiali au numai facultate? (Trimis de ady)

– Dulci. Nu cred că MBA este o chestie absolut necesară. Dacă cineva este bun, atunci este bun indiferent dacă are un MBA sau nu. Important e să dovedească ce poate. Eu am făcut un MBA în UE, doar pentru orgoliu şi un eventual ajutor în carieră. M-a ajutat, dar nu fantastic. (Trimis de alexa)

– Să şi merite. Dacă vrei MBA, fă-l undeva unde să merite! Cu 20.000 de euro sau ­pe-acolo îl fac în Franţa. Sau fac un masterat. Şi nu se compară! (Trimis de unu)

– Preţuri. E fantastic ce costuri au MBA-urile astea în România! Atât plăteşte şi un indian care vrea să facă un MBA la Bruxelles, în timp ce un comunitar plăteşte 500 euro pe an. E o diferenţă! (Trimis de un MBA-ist)

– O afacere?! Când în conştiinţa publică un MBA este văzut ca o afacere, iar unii absolvenţi din România declară că nu au învăţat nimic nou, atunci chiar nu mai are sens să participi într-un astfel de program şi sunt sigur că nici pentru carieră nu va fi de folos. Ba chiar sună penibil. După două facultăţi în România, am făcut un MBA la München şi am avut încă foarte multe lucruri de învăţat; şi astăzi învăţ lucruri noi din munca de zi cu zi. În concluzie, cei care fac o şcoală doar pentru diplomă, o fac degeaba, pentru că şi în România, mai nou, se uită angajatorii la ce ştiu candidaţii, şi nu la ce scrie pe diplome. (Trimis de Jürgen)

– Lăsând gluma… Am făcut un MBA în Germania şi vă spun că a fost, după clasa I, anul în care am aflat cele mai multe informaţii noi. Lăsând gluma la o parte, aceste programe nu se pot face în weekend sau la seral. Trebuie să aloci timp serios pentru pregătirea personală, iar raportul este undeva de 1:3 (o oră de clasă echivalează cu 2-3 ore de pregătire personală în afara clasei). (Trimis de elffe)

OFSAID

STRATEG Guvernul are în plan o companie farmaceutică naţională, cu Antibiotice Iaşi drept nucleu dur. România va mai beneficia doar câţiva ani de fonduri europene, după care va fi pusă faţă în faţă cu competiţia europeană, în care doar cei buni rezistă. Eu văd în Antibiotice Iaşi un factor competitiv pe piaţa europeană, un producător important de medicamente.
Cazul premierului Boc seamănă cu al ministrului Funeriu (vezi mai sus): dacă-i joc de gleznă, n-are ce să strice. Dar dacă e pe bune… Păi, ia să le punem cap la cap: două campioane energetice, PPP cu preselectarea partenerului, fond guvernamental de investiţii (asta-i invenţia emirilor din Golf) şi-acum încă o campioană, dar în farma. Quo vadis, Boce? Unde ne duci şi-n ce ne bagi?

VIS Vreau să fiu un ministru al patronilor.
E clar că i-ar plăcea mult dlui Videanu, dar: 1) Întrebaţi întâi patronii. 2) Ministerul Economiei are, totuşi, (şi) altă treabă.

DILEMĂ Guvernul a ajuns la concluzia că presa locală este mai obiectivă decât cea centrală.
Tot de la dl Videanu. Şi-acum, ce facem? Să ne întristăm?… Să ne bucurăm?…

SPLENDID Nu i-am dat 260.000, ci 200.000 de euro.
La ieşirea de la DNA, omul de afaceri Costel Căşuneanu a făcut rectificarea cuvenită privind suma pe care i-a dat-o senatorului Cătălin Voicu, bănuit de conspiraţia secolului împotriva statului de drept. Şi, apropo, banii erau un împrumut (nu pentru trafic de influenţă), aşa încât Căşuneanu îi vrea acum înapoi. Beton!