Scăderea se datorează atât ofertelor de early booking în cazul majorităţii destinaţiilor, cât şi actualizării preţurilor, după 1 septembrie, când se consideră că începe extrasezonul pentru vacanţe.

'Cele mai multe persoane îşi iau concediu vara, de aceea, odată cu începutul toamnei, hotelierii scad preţurile pentru a reimpulsiona cererea. Acelaşi lucru, dar într-o proporţie mai mică, este valabil şi pentru preţurile companiilor aeriene. Aceşti doi factori combinaţi fac ca scăderea pentru un pachet de genul city break sau vacanţă să poate ajunge la câteva zeci de procente faţă de preţurile din plin sezon', a declarat directorul de marketing al portalului, Manuela Melinescu.

Turiştii pot opta pentru un city break la Milano, în luna octombrie, la preţuri de la 128 de euro, în situaţia în care, la începutul verii, preţurile pentru aceeaşi destinaţie porneau de la 230 de euro. Tot în Italia, un city break la Roma costă doar 150 de euro, în loc de 245 euro, în luna iulie.

O altă destinaţie căutată – Londra – este acum cu aproximativ 30% mai ieftină, un city break care include bilet de avion, trei nopţi de cazare cu mic dejun şi asigurare medicală costând de la 195 de euro.

Nici turiştii care preferă sejururile mai lungi nu vor fi dezamăgiţi de ofertele din această toamnă. Astfel, o vacanţă la început de noiembrie în Benalmadena, pe Costa del Sol, costă 181 de euro, în preţ fiind incluse biletul de avion, cazare şapte nopţi într-un apartament şi asigurare medicală. Aceeaşi destinaţie, în luna iulie, era aproximativ 350 de euro, deci cu 50% mai scumpă.

Vola.ro este cea mai mare agenţie de turism online din România, având, încă de la înfiinţare, o dinamică explozivă, atât ca cifră de afaceri, cât şi ca număr de angajaţi şi clienţi.

Portalul deserveşte persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion de linie şi low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car.

Vola.ro a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 107,4 milioane de lei, cu peste 15% mai mult decât în 2012. AGERPRES