Potrivit declaraţiilor făcute în ultima perioadă de Gheorghe Dincă, principalul suspect din dosarul Caracal, Ştefan Risipiţeanu nu ar fi fost singurul său complice. Acum, oamenii legii caută încă două persoane care ar fi intrat în contact cu Dincă şi cu victimele sale şi ar putea avea informaţii extrem de importante pentru anchetă.
Iniţial, Gheorghe Dincă a recunoscut, în faţa procurorilor DIICOT, că a ucis-o pe Luiza Melencu şi i-ar fi aruncat resturile corpului la marginea unei liziere din apropierea Caracalului. Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia, a negat că ar fi ucis-o pe Luiza şi a indicat alte două persoane care ar fi luat-o pe fată din casa lui.
Procurorul general interimar Bogdan Licu a confirmat rechizitoriul întocmit de DIICOT în dosarul „Caracal”, iar Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată pentru săvârşirea a opt infracţiuni – trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracţiuni, omor calificat – două infracţiuni şi profanare de cadavre sau morminte – două infracţiuni, potrivit antena3.ro.
Un bărbat şi o femeie, complicii lui Gheorghe Dincă
Cei doi complici ar fi Petruța, o tânără de 28 de ani din Roșiorii de Vede și Ștefan, un bărbat de 40 de ani din București. „După 20 de zile, Petruţa a venit la mine cu o prietenă, am urcat în camera de sus, le-am spus să se facă comode, am coborât în beci să aduc băutură şi am făcut cafea în camera de jos. Apoi am întreţinut relaţii. La 1-2 noaptea a venit Ştefan cu încă doi bărbaţi, când am coborât unul m-a lovit cu toiagul în spate și am căzut jos”, ar fi dezvăluit Gheorghe Dincă, în mărturia sa către procurori.
După acest incident, Petruța ar fi revenit la casa lui Dincă, unde a stat pentru câteva zile, perioadă în care au întreținut relații intime. Tot atunci, presupusul criminal ar fi întâlnit-o și pe Luiza Melencu, pe care ar fi răpit-o, după ce a luat-o cu mașina, la ocazie.
„Apoi a venit Ştefan cu încă un bărbat şi a intrat în camera unde erau fetele. Luiza era dezbrăcată şi legată, iar eu eram în chiloţi. Le-a spus fetelor să se îmbrace, pe mine m-au legat şi m-au bătut, m-au scos afară şi m-au băgat sub umbrelă. Ştefan a adus un sac cu oase, mi-a spus că sunt de femeie şi să le mai ard şi eu. Mi-a spus să iau o cartelă să îi sun pe părinţii Luizei şi să le spun că fata e plecată. A notat şi el numărul Luizei. Apoi m-au bătut şi au plecat toţi 5 prin spate (…). Pe 15 aprilie am dat telefon la părinţii Luizei. Unul dintre bărbaţi mă urmărea. Mi-am dat seama că nu a renunţat (…). Mi-au spus să arunc oasele arse într-o apă curgătoare, dar pentru că era departe, le-am dus la lizieră”, a mai declarat Dincă.