Gheorghe Dincă și complicele său, Ştefan Risipiţeanu, sunt în tensiune maximă, astăzi urmând să se ia o hotărâre decisivă în cazul Caracal. Cei doi se vor prezenta în fața instanței.
Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, ambii trimişi în juduecată în stare de arest preventiv, sunt astăzi în tensiune maximă. Este ziua în care instanța va lua o decizie importantă în cazul Caracal. Cei doi se vor prezenta la Tribunalul Olt pentru verificarea măsurilor preventive.
Dacă în cazul lui Gheorghe Dincă acuzațiile vizează uciderea celor două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre, în cazul lui Fane Risipiţeanu, acesta a fost trimis în judecată pentru viol.
Tribunalul Olt este şi instanţa care va judeca pe fond dosarul cauzei, care a fost înregistrat pe 15 ianuarie 2020.
Ce acuzații li se aduc celor doi
Parchetul General a anunţat, atunci, că procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Gheorghe Dincă pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracţiuni, omor calificat – două infracţiuni şi profanarea de cadavre sau morminte – două infracţiuni. La aceeaşi dată, DIICOT a dispus trimiterea în judecată a lui Ştefan Risipiceanu, pentru viol.
Gheorghe Dincă a fost transferat joi în arestul IPJ Olt. El va fi dus în fata magistraților care vor decide dacă mențin măsura în cazul inculpatului acuzat de săvârșirea a opt infracțiuni.
Potrivit ultimelor declarații făcute de Gheorghe Dincă, principalul suspect din dosarul Caracal, Ştefan Risipiţeanu nu ar fi fost singurul său complice. În acest moment se îacearcă aflarea a încă două persoane care ar fi intrat în contact cu Dincă şi cu victimele sale şi ar putea avea informaţii extrem de importante pentru anchetă.