Răsturnare totală de situație înaintea formării majorității parlamentare și a noului Guvern. Un lider PSD dă totul peste cap prin afirmațiile sale.
Vasile Dîncu detonează alianța PNL-USR
Totul a pornit de la o întâmplare din timpul campaniei electorale. Propunerea de premier a celor de la PSD, Alexandru Rafila, a scris pe un bilețel, la o dezbatere din timpul campaniei electorale, că vede posibilă o alianță între PSD și USR PLUS peste un an.
Șeful Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, merge mai departe. Spune că este posibil ca Alexandru Rafila să se fi gândit la o eroziune a PNL. Pe de altă parte, Vasile Dîncu, fost vicepremier în guvernul Cioloș, recunoaște că se face o legătură între relația pe care el însuși a avut-o, în cadrul acestui guvern, cu unii membri ai actualului USR PLUS.
Mai mult, Dîncu nu spune nu unei asemenea alianțe. Întrebat dacă PSD are în planurile pe termen lung această colaborare cu USR PLUS, președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu a făcut unele precizări. „Am văzut și eu dezbaterea, era o dezbatere interesantă, devenise dinamică și atunci, în asemenea situații, este foarte important să atragi atenția, să fii contrastereotip și poate de aici a venit această idee.
Sau era și un calcul simplu pe care îl făcea premierul nostru propus: acela că atât de tare PNL va pierde în ultima perioadă, încât singurele două partide care rămân viabile în spațiul public peste un an vor fi PSD-ul și USR PLUS”, a comentat Vasile Dîncu faptul că Alexandru Rafila a scris pe un bilețel că vede posibilă o alianță cu USR-PLUS peste un an.
Alianță între PSD și USR-PLUS?
Totuși, Dîncu nu vede acum realiabilă alianța dintre PSD și USR-PLUS. „Nu avem în acest moment niciun fel de plan, chiar dacă s-a zvonit de câteva ori că legăturile mele din guvernul Cioloș cu acești oameni din USR PLUS ar putea să producă ceva. N-avem niciun calcul și cred că suntem și incompatibili, tocmai prin ideologiile noastre, dacă multă lume spune că ei sunt neo-marxiști și noi suntem niște marxiști mai de centru”, a declarat Vasile Dîncu.