A fost primul capitalist după 1989 şi, după 20 de ani şi tot pe-atâtea controverse, şi-a asigurat un loc confortabil în topul celor mai bogaţi români. Autorizaţia de funcţionare nr. 00000001, pe care Dinu Patriciu o păstrează cu mândrie într-unul dintre birourile sale, purta numele firmei Alpha, specializată în proiectare de arhitectură, profesia de bază a „mogulului” de mai târziu. De la 20 de angajaţi în 1990, a ajuns la câteva mii, pe vremea când conducea
A fost primul capitalist după 1989 şi, după 20 de ani şi tot pe-atâtea controverse, şi-a asigurat un loc confortabil în topul celor mai bogaţi români.
Autorizaţia de funcţionare nr. 00000001, pe care Dinu Patriciu o păstrează cu mândrie într-unul dintre birourile sale, purta numele firmei Alpha, specializată în proiectare de arhitectură, profesia de bază a „mogulului” de mai târziu. De la 20 de angajaţi în 1990, a ajuns la câteva mii, pe vremea când conducea Rompetrol. Între timp, a renunţat la cele câteva mii de angajaţi pentru circa 2,7 miliarde de dolari.
A intrat la fel de repede în politică precum a făcut-o în afaceri, fiind membru fondator al PNL în 1990. A fost parlamentar până în 2003, când a decis să se dedice afacerilor, dar între timp a deţinut inclusiv funcţia de ministru în guvernul Roman 2. Chiar şi după ce s-a retras din prim-planul PNL, a fost considerat unul dintre cei mai puternici oameni din umbra jocului politic. A fost asociat cu atât cu Călin Popescu Tăriceanu – vechi coleg de partid şi de „aripă” liberal, ulterior premier -, cât şi cu Mircea Geoană, a cărui candidatură la primăria Capitalei a susţinut-o financiar.
În 2007, Patrciu a fost reţinut de ore de procurorii care cercetează dosarul privatizării Petromidia. Episodul a tensionat relaţia şi aşa conflictuală cu preşedintele Traian Băsescu.
Dacă achiziţia Rompetrol în 1998 a făcut din el un om deosebit de puternic, vânzarea pachetului de acţiuni către Kaz Munai Gaz a făcut din Patriciu un om şi mai puternic.
Tensiunea generată de alegerile prezidenţiale, care îi punea faţă în faţă pe doi dintre apropiaţii săi – Antonescu şi Geoană – şi pe cel mai important adversar al său – Traian Băsescu – l-au transformat pe Patriciu într-un personaj-cheie al anului 2009. Unul dintre oamenii cu cele mai mari lichidităţi în acest moment, Patriciu a investit puternic, în plină criză, în imperiul media Adevărul Holding, dar şi în imobiliare, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Nu a lăsat deoparte însă nici „investiţiile” în zona politică, în condiţiile în care era oricum considerat unul dintre oamenii care aveau cele mai solide motive să se asigure că Băsescu nu va mai câştiga un nou mandate prezidenţial. „Sponsorizez oameni, nu partide”, declara Patriciu în urmă cu câteva luni, în contextul alegerilor prezidenţiale din 2009. Surse liberale apropiate staff-ului de campanie a candidatului Crin Antonescu au confirmat pentru capital.ro faptul că Patriciu l-ar fi susţinut financiar mai mult pe Mircea Geoană decât pe omul PNL-ului, pe care l-a promovat făţiş în cadrul partidului în competiţia cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.
„A eşuat în politică, a fost redistribuit în afaceri, de unde a revenit în spatele politicii, pentru a demonstra adeseori ce ieftin poate fi un om bogat”, spune despre Dinu Patriciu Tia Şerbănescu. Portretizarea capătă şi mai mult sens dacă ne raportăm la episodul casetei-vedetă a campaniei electorale, în care Traian Băsescu părea să lovească un copil şi care a apărut pe piaţă imediat după ce Patriciu dezvăluise episodul, după aproape 5 ani de tăcere.
Vezi şi alte personaje importante ale tranziţiei.