Diplomat român, infectat cu noul coronavirus. MAE închide Ambasada din Luxemburg

Ministerul de Externe informează că un diplomat care își desfășoară activitatea în cadrul Ambasadei României în Marele Ducat al Luxemburgului a fost testat pozitiv cu COVID-19.

Grupul de comunicare strategică precizează într-un comunicat de presă că „diplomatul a prezentat unele simptome usoare, care au dispărut, iar în prezent se simte bine.

Au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și familiile acestora”.

MAE menționează că, în acest context, activitatea Ambasadei României în Marele Ducat al Luxemburgului va fi suspendată temporar, având în vedere necesitatea ca personalul misiunii să intre în autoizolare.