Astăzi, întreaga lume, și în special Europa, supraviețuiește unei situații grave de creștere artificială a tensiunii între națiuni. În același timp, Rusia este acuzată de toate păcatele posibile fără a fi prezentată vreo dovadă. Tocmai în acest moment devine din ce în ce mai urgent un dialog bazat nu pe emoții și acuzații nefondate, ci pe o abordare profesionistă și înţeleaptă, transmite Mihail Kaminin, ambasadorul Rusiei în Portugalia pentru Diario de Noticias.

Ofensiva NATO către Rusia, o amenințare

Structura relațiilor dintre state se bazează pe dreptul internațional, a cărui piatră de temelie este formată de Carta Națiunilor Unite și care nu are vreo legătură cu o anumită „ordine mondială bazată pe reguli”. În afară de aceasta, autorii care doresc să comenteze situația actuală trebuie să aibă cunoștințe minime despre documentele de bază referitoare la fundamentele securității europene care au fost aprobate de țările OSCE și NATO.

Astfel, în Carta asupra Securității Europene din 1999, în a cărei listă de semnatari figurează, printre alții, președintele american, au fost formulate drepturile și principalele angajamente ale statelor membre OSCE în raport cu indivizibilitatea securității. Este subliniat dreptul tuturor țărilor de a alege liber modalitatea de a-și asigura securitatea, inclusiv prin tratate de alianță, pe măsură ce acestea evoluează, precum și spre neutralitate, acest principiu fiind condiționat direct de obligația tuturor statelor de a nu-și consolida propria securitate pe seama securităţii celorlalte ţări. La Summit-ul OSCE de la Astana din decembrie 2010, liderii țărilor noastre, printre care Rusia, Portugalia și SUA, au aprobat declarația care a confirmat integritatea acestor obligații privind indivizibilitatea securității europene.

Ofensiva infrastructurii militare a NATO către granițele Rusiei constituie o amenințare. Acest lucru este confirmat și de transformarea atitudinii care predomină în Alianța Atlantică. Dacă în Actul fondator Rusia-NATO, semnat în 1997, părțile au convenit să „nu se considere adversare”, de-a lungul timpului Rusia a ajuns să fie identificată nu doar ca „adversară”, ci și ca „amenințare la adresa securităţii euro-atlantice”.

Rusia a pus divergențele pe masa negocierilor

În contextul creșterii artificiale a tensiunii, Rusia a fost prima care a făcut pasul important de a îndepărta o opțiune de război, a pus divergențele pe masă de negocieri și a demonstrat prin fapte concrete ce este adevărat și ce sunt minciuni, trimiţănd Washingtonului și țărilor din NATO propunerile sale concrete de mecanisme obligatorii în domeniul securităţii.

Situația din Ucraina și din jurul acesteia constituie, fără îndoială, un subiect important de discuție. Important, dar secundar. Rusia a propus aplicarea unei abordări complexe a întregului ansamblu de probleme pentru a actualiza cadrul juridic care să țină seama de realitatea actuală. Cu toate acestea, apar multe încercări de a deturna dialogul de la principalele probleme și de a se concentra exclusiv asupra Ucrainei. În ceea ce o priveşte, este regretabil să citim opinii care susțin, probabil fără nicio cunoștință de cauză, că Ucraina ar fi „respectat angajamentele sale cu privire la acordurile de la Minsk”, conform cărora părțile în conflict sunt regimul de la Kiev și autoritățile din regiunea Donbas. Rusia nu este și nu a fost niciodată parte a conflictului pur intra-ucrainean.

Aceste afirmații sunt doar o simplă fantezie. Acordurile de la Minsk fac parte din dreptul internațional, sunt obligatorii, fiind incluse în rezoluția Consiliului de Securitate al ONU nr. 2202 din 17 februarie 2015 și pot fi accesate în mod liber pe paginile organizației mondiale sau ale OSCE. De altfel, însuşi președintele Ucrainei a fost cel care a evidenţiat faptul că nu va respecta acordurile de la Minsk pentru se a menține presiunea sancționatoare la adresa Rusiei.

„Momentul actual nu trebuie inundat de emoții și acuzații nefondate”

Aproape zilnic apar noi minciuni potrivit cărora Rusia „este în pragul unei invazii”, fiind alimentată prin aceste știri false o atmosferă de tensiune și anxietate. Este totuși simptomatic faptul că actorii din aceste acuzații nu au disprețuit, în trecut, folosirea falsurilor pentru a justifica agresiunea. Toată lumea își amintește de celebra „eprubetă cu antrax” care a servit drept pretext pentru invadarea Irakului sau bombardamentele din Iugoslavia fără vreun mandat ONU. Să fie acestea „regulile” care sunt impuse restului comunității internaționale astăzi? Sau servesc doar interesele sponsorilor lor?

Pe scurt, am vrut să subliniez că momentul actual nu trebuie inundat de emoții și acuzații nefondate, ci mai degrabă are nevoie de minţi echilibrate și de diplomație profesionistă. Este de salutat faptul că această abordare continuă să câștige forţă în Europa. Este suficient să evidenţiem comentariul recent al președintelui Franţei, Emmanuel Macron, care a afirmat înaintea vizitei sale la Moscova din 7 februarie că atunci când decizi să nu vorbești cu Rusia nu este posibil să rezolvi niciun conflict.

Și fie ca celebra frază a marelui om de stat mexican din secolul al XIX-lea, Benito Juárez, să servească drept stea călăuzitoare pentru toţi, acesta spunea că „respectul faţă de dreptul altuia este pacea”.