Deşi efectele ei par a fi benefice pentru mediul de afaceri (există posibilitatea unei penalităţi minime directe, de 40 de euro, pentru orice factură neonorată în termen, urmată, evident, de celelalte tipuri de daune care pot fi solicitate prin contract), apare o problemă pentru statul român, care are datorii neplătite cu lunile şi chiar anii către firme. Spre exemplu, termenele contractuale de plată către distribuitorii de medicamente sunt de 180 de zile, în vreme ce termenele efective de plată ajung la 300 de zile. Pe noua lege, facturile trebuie plătite în 60 de zile.

Legislația europeană se va aplica de la jumătatea lunii martie 2013, astfel că noul termen de 30 de zile la plata facturilor se referă doar la facturile emise după această dată, normele europene neputând fi aplicate retroactiv.

“Legea intră în vigoare la data de 12 martie. Nu am solicitat nici o derogare de la Comisia Europeană”, a declarat ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, citat de  Economica.net. În ceea ce priveşte plata arieratelor către sistemul de sănătate, ministrul delegat pentru buget a spus că sunt bani. “Este prinsă în buget suma de 3,5 miliarde de lei, pentru sănătate,” a spus ministrul.

Combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale
Reglementarea majorităţii tranzacţiilor comerciale în cadrul Uniunii Europene (UE) se efectuează pe baza unui termen mai mult sau mai puţin lung, furnizorul sau prestatorul acordând clientului un termen pentru achitarea facturii. Dar, se întâmplă adesea ca facturile să rămână neplătite mult timp după scadenţa prevăzută, ceea ce are efecte negative asupra lichidităţilor şi asupra gestiunii financiare a întreprinderilor. Pentru a limita aceste inconveniente, prezenta directivă stabileşte un cadru privind termenele de plată în tranzacţiile comerciale.

 La nivelul UE, doar câteva ţări se pot lăuda că Directiva nu le dă mari bătăi de cap. Astfel, Franţa şi Italia deja au implementat-o, în timp ce în alte ţări cum ar fi Austria sau Suedia, termenele de plată sunt, cu sau fără Directivă, de aproximativ 60 de zile în sistemul sanitar. Pe de altă parte, ţări cu economii mult mai solide decat a României, ca Portugalia, Spania, Grecia, Ungaria sau Republica Cehă nu au găsit încă resurse bugetare pentru a se conforma Directive 2011/7UE, chiar dacă termenul-limită  de implementare este 16 martie. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi în Bulgaria, colega Romîniei din ultima bancă a UE. De altfel, termenele de plată în aceste ţări sunt chiar mai mari decât în România, în ceea ce priveşte Sănătatea. Astfel, potrivit unui raport al Asociaţiei Naţionale din Industria Farmaceutică din Portugalia, termenul mediu efectiv de plată către distribuitorii de medicamnete era, anul trecut, de 542 de zile.

 Potrivit ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, România nu a cerut o derogare Comisiei Europene pentru implementarea Directivei 2011/7UE şi va aplica legea la termenul convenit.

Combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale

Reglementarea majorităţii tranzacţiilor comerciale în cadrul Uniunii Europene (UE) se efectuează pe baza unui termen mai mult sau mai puţin lung, furnizorul sau prestatorul acordând clientului un termen pentru achitarea facturii. Dar, se întâmplă adesea ca facturile să rămână neplătite mult timp după scadenţa prevăzută, ceea ce are efecte negative asupra lichidităţilor şi asupra gestiunii financiare a întreprinderilor. Pentru a limita aceste inconveniente, prezenta directivă stabileşte un cadru privind termenele de plată în tranzacţiile comerciale.

Ce conţine directiva europeană

Directiva vizează toate tipurile de plăţi efectuate ca remuneraţie pentru tranzacţii comerciale între autorităţi publice şi întreprinderi, precum şi între întreprinderi. Ea poate să excludă:
•    datoriile care fac obiectul unor proceduri de insolvenţă instituite împotriva debitorului;
•    procedurile care au ca obiectiv reeşalonarea datoriei;
•    tranzacţiile cu consumatorii;
•    dobânda pentru alte plăţi (de exemplu plăţi efectuate în conformitate cu legislaţia privind cecurile şi cambiile, plăţi reprezentând compensaţii pentru daune, inclusiv plăţi efectuate de societăţile de asigurare).

Tranzacţii între întreprinderi

În caz de întârziere în efectuarea plăţilor, creditorul este îndreptăţit să perceapă dobândă cu condiţia să-şi fi îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale şi să nu fi primit suma datorată la data convenită. El percepe această dobândă după data scadenţei sau la expirarea termenului de plată stabilit în contract.

În ceea ce priveşte tranzacţiile comerciale între operatori economici, directiva stipulează, respectând totodată libertatea lor contractuală, că aceştia trebuie să îşi plătească facturile în 60 de zile, în afara cazului în care s-a convenit în mod expres să se procedeze în alt fel şi dacă celelalte modalităţi nu sunt vădit inechitabile pentru creditor.

Dacă în contract nu este precizat niciun termen de plată, creditorul este îndreptăţit, de asemenea, să perceapă dobândă dacă la 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a cererii de plată echivalentă, creditorul încă nu a primit suma datorată.Creditorul poate chiar să obţină de la debitor o compensaţie pentru costurile de recuperare.

Tranzacţii între întreprinderi şi autorităţile publice

În caz de întârziere a plăţii, şi când debitorul este o autoritate publică, creditorul este îndreptăţit să perceapă dobândă cu condiţia să-şi fi îndeplinit obligaţiile contractuale şi legale şi să nu fi primit suma datorată la data convenită.
Când debitorul este o putere publică, data de primire a facturii nu trebuie să facă subiectul unui acord contractual. Termenul de plată a unei facturi nu trebuie să depăşească:
•    30 de zile de la data primirii facturii;
•    30 de zile de la data recepţiei mărfurilor sau a prestării serviciilor atunci când data primirii facturii nu este certă.

Statele membre au posibilitatea de a prelungi termenele până la un maximum de 60 de zile, în anumite condiţii. Rata dobânzii legale pentru întârzierea în efectuarea plăţilor va fi crescută cu cel puţin 8 puncte procentuale peste rata de referinţă aplicată de Banca Centrală Europeană. Autorităţile publice nu vor putea stabili o rată mai mică a dobânzii pentru întârzierile în efectuarea plăţilor.

Practici şi clauze contractuale inechitabile

O clauză contractuală nu este aplicabilă dacă generează o daună sau este inechitabilă pentru creditor, de exemplu, dacă exclude achitarea dobânzii pentru întârzierea în efectuarea plăţilor sau compensarea cheltuielilor de recuperare.
Pentru evitarea acestor practici abuzive, statele membre trebuie să garanteze transparenţa privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din prezenta directivă şi au obligaţia de a publica rata dobânzii legale aplicabile pentru întârzierea în efectuarea plăţilor.

De asemenea, statele membre au posibilitatea de a încuraja elaborarea unor coduri privind plata, în care să se stabilească termene pentru efectuarea plăţilor.