Director bugetar, prins că a încasat ilegal bani europeni

Inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS au efectuat mai multe controale pentru depistarea unor ilegalităţi în privinţa folosirii banului public.

Una dintre anchete s-a referit la Dragoş Irinel Pîrvan – fost director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova, în perioada 2009-2013, în prezent şef birou în cadrul acestei instituţii, scrie ZiarulPrahova.ro.

"Controlul amintit a scos în evidenţă faptul că, în perioada 2010 – 2012, Dragoş Irinel Pîrvan a participat, în calitate de formator (lector predare cursuri), la peste 50 de programe de formare sau perfecţionare profesională, organizate de către o firmă autorizată din Ploieşti pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă", informează sursa citată.

Inspectorii au constatat că programul de participare la aceste cursuri s-a suprapus, în cea mai mare parte, cu programul de lucru al AJOFM Prahova, al cărei director era Dragoş Irinel Pîrvan.

"Acesta a reuşit incredibila performanţă de a sta, în acelaşi timp, atât pe fotoliul de director al AJOFM Prahova, cât şi la catedră ca lector la cursurile menţionate, chiar dacă acestea s-au desfăşurat nu doar în Ploieşti, ci şi în localităţi precum Sinaia, Bucureşti, Turceni, Jupiter, Mamaia, Buşteni sau Neptun", notează publicaţia locală.

Astfel, Pîrvan încasa şi salariul de director, şi indemnizaţia de lector. În total, peste 20.000 de lei. Banii pentru cursuri proveneau din fonduri europene.

În urma controalelor amintite, inspectorii au considerat că drepturile salariale acordate fostului director pentru orele suprapuse ca program au fost încasate necuvenit şi, ca atare, constituie debit, potrivit legii. Respectiv, cei peste 20.000 de lei trebuie returnaţi, fapt cu care fostul director nu a fost de acord, adresându-se instanţei. Numai că, în şedinţa din 24 noiembrie 2014, magistraţii Tribunalului Prahova – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal au respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a deciziei de achitare a debitului.