„Dacă se va construi autostrada Piteşti-Sibiu nu va fi pentru Dacia, este pentru România. Eu cred că există un potenţial turistic şi economic important în România, iar pentru a îl dezvolta infrastructura are o importanţă majoră. Deci, autostrada Piteşti-Sibiu nu este pentru Dacia, este o autostradă a românilor înainte de toate. Am beneficia şi noi, dar va beneficia în primul rând populaţia", a declarat Caracatzanis în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, desfăşurată la Centrul Tehnic Titu din cadrul Renault Technologie Roumanie.
„Poziţia noastră, ca actor economic, este că dezvoltarea infrastructurii este importantă. Noi suntem deja în România, dar un nou investitor care ar dori să vină aici se uită la competitivitate, la infrastructură, la nivelul de educaţie şi la stabilitatea legislativă. Pornind de la toate aceste elemente, compară diferite ţări interesate de aceste investiţii şi decide dacă investește sau nu”, a menționat Yves Caracatzanis.
Premierul Cioloș: Autostrada Pitești – Sibiu, gata în 2022
Premierul Dacian Cioloş a declarat, cu ocazia vizitei la Centrul Tehnic Titu, că obiectivul Guvernului este ca tronsonul Piteşti-Sibiu al autostrăzii A1 să fie finalizat până cel târziu în anul 2022. De asemenea, oficialul a menționat că îşi doreşte ca sectorul privat să investească tot mai mult în România în cercetare-dezvoltare, exprimând speranţa că va vedea din ce în ce mai mulţi mari producători de autovehicule care să investească în acest domeniu.
„Ne dorim nu doar construcţia de autoturisme, dar şi ca – aşa cum statul investeşte – sectorul privat să investească din ce în ce mai mult în partea de cercetare-dezvoltare. Nu doar pentru că acesta este viitorul dezvoltării sectorului industrial, dar şi pentru că România are un potenţial de valorificat în acest domeniu al ingineriei, al cercetării, dezvoltării şi inovării aplicate. Cred că a sosit vremea să creăm condiţii din ce în ce mai bune pentru ca aceşti specialişti români care în momentul de faţă sunt nevoiţi să meargă în altă parte pentru a câştiga mai bine şi pentru a-şi pune în valoare competenţele, să poată să rămână în ţară şi să contribuie la dezvoltarea performanţei şi a competitivităţii sectorului industrial”, a afirmat premierul.
El a precizat că o cincime din activitatea de cercetare, inovare, dezvoltare a întregului grup Renault este făcută în România. „Sper să vedem în anii care vin din ce în ce mai multe mari grupuri producătoare de automobile care să investească nu doar în partea de producţie, dar şi în partea de cercetare, dezvoltare, inovare", a adăugat primul ministru.
„Avem nevoie de specialiști în mecatronică”
Directorul general al Renault Technologie Roumanie (RTR), Pascal Candau, a declarat și el că angajații săi realizează circa o cincime din activitatea de cercetare – dezvoltare a grupului Renault. De altfel, competențe ca ale centrului RTR din România mai sunt disponibile în cadrul companiei franceze doar la Tehnocentre, la Paris. „Am creat Renault Technologie Roumanie acum zece ani şi ne-am dezvoltat de la aun an la altul. Astăzi suntem 2.400 de persoane, ajungând să reprezentăm 20% din activitatea de inginerie a Grupului Renault la nivel mondial. Rolul nostru este dezvoltarea gamei Global Acces, adică a produselor Logan, Sandero sau Duster”, a spus Pascal Candau.
Conform oficialului Renault, inginerii de la RTR sunt plătiți în funcție de studiile realizate de un consultant independent care ia în calcul salariile din fiecare țară. Deși au salarii mai mici decât în alte sunt tot mai puțini cei care vor să plece de la RTR. „Piaţa muncii este liberă, deci cei care doresc să plece în străinătate pot să o facă. Dar vreau să atrag atenția că numărul celor care au plecat în ultimii ani a scăzut la jumătate. Asta pentru că au încredere în ceea ce se întâmplă aici, în România, iar proiectele dezvoltate de noi sunt din ce în ce mai interesante, motivante, pentru inginerii români', a explicat directorul general al RTR.
Pascal Candau a menționat și că, în continuare, RTR și Dacia au nevoie de noi angajați. Cel mai greu de găsit sunt specialiștii în mecatronică, însă la uzină este nevoie și de alte meserii. După campania de recrutare din acest an, RTR va mai căuta și anul viitor circa 150 de ingineri.