Mai mulți directori și funcționari bancari din București și Călărași sunt cercetați de DIICOT sub acuzația că au pus la punct un grup infracțional care acorda credite ilegal, prejudiciul fiind estimat la suma de 22 de milioane de euro.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse 100 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale în cauză.
Potrivit DIICOT, grupul infracțional format din 48 de persoane a acționat în perioada 2010 – 2012, fiind coordonat de Daniel Ruse, care a obținut 40 de credite de la 16 unităţi bancare, pe baza unor prin utilizarea unor documente falsificate.
Grupul infracțional a obținut, tot cu documente false, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării.
Procurorii susțin că gruparea a fost sprijinită de persoane importante din sistemul bancar, precum Aurel Şaramet, directorul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru I.M.M., Alexandru Claudiu Cercel – Duca, vicepreşedinte executiv al BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuț Roșu și Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri şi Dragoș Florian Diaconescu.
Membrii grupării sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor.
Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către SRI.
Fondul Naţional de Garantare a înregistrat, în primele cinci luni ale acestui an, o creştere de peste 63% a volumului de garanţii emise pana la un nivel de aproximativ 1,3 miliarde lei. De aceste garantii au beneficiat, in primele cinci luni ale anului in curs, un numar de circa 4.100 de IMM-uri, in crestere cu 23% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar numarul de garantii emise a depasit cifra de 4.750, in crestere cu 30% fata de primele cinci luni ale anului 2011.
În această perioadă, 300 de IMM-uri au accesat garantia Fondului in vederea implementării de proiecte finanţate din fonduri europene, ceea ce reprezintă un număr de circa 3 ori mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Un trend similar s-a inregistrat si in cazul acordarii de garantii pentru derularea programelor guvernamentale, valoarea acestora atingand un nivel de peste 270 milioane lei, reprezentand o crestere de 2,3 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, garantii in cuantum de circa 230 milioane lei au fost accesate de primării şi consilii locale, în vederea implementării de proiecte cu o componentaă de finanţare europeană nerambursabilă in cadrul FEADR.
Citiţi şi