În 2009, Guvernul a hotărât ca indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie din companiile de stat şi regiile autonome să fie reduse drastic, la un nivel de 1% din salariul directorilor acestor societăţi.
În acelaşi timp, Executivul a anunţat că salariile directorilor de companii de stat au fost diminuate la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei.
Ulterior, Guvernul a decis că această plafonare va fi menţinută pe întregul an 2010.
Până în prezent, Guvernul nu a emis un act normativ prin care indemnizaţiile directorilor generali să fie plafonate şi pe parcursul anului 2011.
Contractul de mandat este încheiat între operatorul economic, reprezentat de consiliul de administraţie, şi directorul general/directorul operatorului economic, care are ca obiect îndeplinirea unor obiective şi criterii de performanţă aprobate de acţionari.
În contractul de mandat sunt prevăzute criterii de performanţă specifice şi obiective cuantificate privind reducerea creanţelor, a plăţilor restante, pierderilor şi cheltuielilor, precum şi creşterea productivităţii muncii.
SURSA: Mediafax
Directorii companiilor de stat revin la vechile salarii
5 ianuarie 2011, 19:06
Ultima modificare în 5 ianuarie 2011, 21:06
Directorii companiilor de stat vor reveni la vechile salarii, de 20.000-28.000 lei, în condiţiile în care decizia Guvernului de plafonare a acestor indemnizaţii la nivelul remuneraţiei unui secretar de stat nu a fost prelungită, până în prezent, şi pentru acest an.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- China a avut o creştere economică de 10 procente în 2010
- Macao devansează Las Vegas la jocurile de noroc
- Statul vrea să împumute 13-15 miliarde de lei, în primul trimestru din 2011
- Spălare de bani la Vatican?
- Preţul barilului de petrol a urcat la aproape 92 de dolari
- Va intra România în Schengen anul acesta?
- Conductă de petrol între Rusia şi China
- Peste 600.000 români îşi serbează ziua onomastică de Sfântul Vasile
- La multi ani, 2011!
- Cât costă o şampanie adevărată